18.9 C
Slatina
duminică,13 septembrie,2026

Ultimele Articole

Președintele Nicușor Dan participă, duminică și luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice

- Advertisement -

Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.

Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea este organizată la inițiativa prim-ministrului Finlandei, Petteri Orpo, și reunește lideri ai statelor europene (cancelarul Republicii Federale Germane, Friedrich Merz, prim-ministrul Republicii Polone, Donald Tusk, prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen), alături de reprezentanți ai instituțiilor UE (președintele Consiliului European, Antonio Costa, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas).

Summitul are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene față de regiunea arctică, într-un context marcat de creșterea importanței geopolitice, economice și climatice a acesteia. Reuniunea va viza în special definirea unui rol mai ambițios al UE în securitatea și dezvoltarea economică a regiunii arctice.

În cadrul dezbaterilor, președintele Nicușor Dan va prezenta viziunea României privind gestionarea coerentă și unitară a provocărilor de pe întregul spațiu care se întinde de la Arctica până la Marea Neagră, în contextul în care provocările de securitate din aceste regiuni sunt interconectate.

El va exprima interesul și disponibilitatea țării noastre de a contribui la eforturile comune ale UE și NATO prin asumarea de responsabilități în regiunea noastră, dar și în cea extinsă, precum și prin implicarea în proiecte sectoriale concrete, în domenii precum protecția infrastructurii critice, consolidarea capacităților de apărare și securitatea energetică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți