Terenul agricol de peste 30.000 de hectare din zona de sud a judetului ar fi mult mai productiv daca sistemul de irigatii ar fi functional, sunt de parere atat primarii, cat si presedintii societatilor agricole si membrii organizatiilor utilizatorilor de apa pentru irigatii OUAI. Problema a fost discutata weekend-ul acesta, in cadrul unei intalniri la care au participat deputatul USL Alexandru Stanescu, Adi Barbu, directorul general al ANIF si primarii din Corabia, Orlea, Izbiceni, Giuvarasti, Tia Mare, fermieri. Adi Barbu a declarat ca aceasta intalnire este foarte utila si i-a sfatuit pe membrii organizatiilor utilizatorilor de apa pentru irigatii sa-si pregateasca din timp proiectele pentru modernizarea actualelor sisteme pe care le detin, deoarece se asteapta o noua sesiune de depunere de proiecte pe Masura 125 privind modernizarea infrastructurii de irigatii, din Programul National de Dezvoltare Rurala.
Cred ca pe terasa Corabia se poate iriga la un pret foarte bun, avem 33.000 de hectare suprafata neta in aceasta zona; trebuie sa fiti uniti, si sa accesati proiectele pe Masura 125. Cartea mea de vizita va fi pornirea sistemului de irigatii, a declarat acesta. Directorul ANIF a promis si reabilitarea statiei de irigatii de la Celei, de langa Corabia, cu beneficii deosebite pentru societatile agricole care detin pamant in zona.
Dupa cum preciza intr-un interviu Dacian Ciolos, comisarul european pentru agricultura, incepand din 2014 investitiile de infrastructura mare pentru irigatii vor fi sustinute din programele de dezvoltare regionala si Romania ar putea primi fonduri europene consistente pentru refacerea sistemelor de irigatii.
Zona de sud a judetului are nevoie de reabilitarea sistemului de irigatii
- Advertisement -
- Advertisement -