18.9 C
Slatina
miercuri,23 septembrie,2026

Ultimele Articole

„Vocea Domnului de Rouă”, un concurs muzical intervațional desfășurat în weekend la Dobrosloveni

- Advertisement -
Cea de-a II-a ediție a Concursului muzical internațional „Vocea Domnului de Rouă” este găzduită sâmbătă, 26 septembrie 2026, de Centrul Cultural Romula Malva din comuna Dobrosloveni, cu începere de la ora 10:00.
Pentru că sunt gazde, oaspeții vor fi întâmpinați de organizatori prin cântec, joc și multă voie bună, pe scenă, la deschiderea concursului, evoluând ansamblurile folclorice Romula Malva și Flori de Romanați ale comunei Dobrosloveni. Iar la secțiunea „Folclor”, dansatorii celor două ansambluri oltene vor fi alături de concurenți, devenind parte din spectacolul dedicat zilei de sâmbătă.
„Ne bucurăm să-i avem în față pe copiii noștri și să le oferim locul de unde începe această sărbătoare a muzicii. Îi invităm pe toți cei care iubesc muzica și vor să petreacă o zi frumoasă alături de copii să ne fie alături. Concursul este deschis publicului, iar intrarea este liberă. Vă așteptăm să-i ascultăm, să-i încurajăm și să ne bucurăm împreună de talentul unor copii și tineri care vin sa urce pe scena noastră cu emoție și curaj”, au transmis reprezentanții Primăriei Dobrosloveni.
Organizator principal al Concursului „Vocea Domnului de Rouă”, cu secțiunile pop, folk și folclor, cu juriu internațional, sunt Academia de Arte „Domnul de Rouă” Dobrosloveni, Centrul Cultural Romula Malva Dobrosloveni, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, instituție subordonată Consiliului Județean Olt, Fundația Open Hand Bulgaria, Local Intiative Group Pleven și Europanova Bruxelles.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți