14.9 C
Slatina
vineri,16 octombrie,2026

Ultimele Articole

Tânăr de 25 de ani, reținut după ce ar fi întreținut multiple raporturi sexuale cu o minoră de 13 ani. Este acuzat de pornografie infantilă și viol

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Olt al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, începând cu luna iulie 2025, bărbatul ar fi inițiat o relație cu o victimă minoră, de 13 ani la acea dată, context în care, în perioada februarie – septembrie 2026, acesta i-ar fi solicitat, insistent, persoanei vătămate minore, să producă și să îi transmită materiale pornografice. Astfel, victima ar fi realizat mai multe fotografii și videoclipuri cu conținut sexual explicit, pe care i le-ar fi trimis tânărului, prin intermediul unei aplicații de mesagerie online. De asemenea, cercetările au arătat faptul că, în intervalul iulie 2025 – septembrie 2026, bărbatul ar fi întreținut multiple raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, în condițiile în care a cunoscut încă de la început vârsta acesteia”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care au pus la dispoziție comunicatul procurorilor DIICOT Olt.

În urma perchezițiilor efectaute în cauză, acțiune care a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor, în care au fost identificate mai multe imagini cu conținut pornografic cu minori.

În cursul zilei de joi, 15 octombrie 2026, procurorii DIICOT Olt au dispus reținerea bărbatului. Iar vineri, 16 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

FOTO: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți