Ultimele Articole

VIDEO. Tânăr din Brastavățu, arestat după ce și-a bătut tatăl. Încălcase ordinul de protecție emis de polițiști

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut duminică, 18 octombrie, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Brastavățu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu. Acuzat de faptul că și-a amenințat cu moartea tatăl, pe care l-a și bătut cu pumnii după ce a încălcat ordinul de protecție, autorul faptelor a fost și arestat preventiv.

Totul s-a întâmplat în weekend, fiul amenințându-și tatăl în urma unui conflict izbucnit spontan. Acum tânărul este cercetat de anchetatori în două dosare penale.

„În fapt, la data de 17 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina au fost sesizați de către un bărbat de 50 de ani, din comuna Brastavățu, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost amenințat cu moartea de către fiul acestuia. Întrucât, în urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat existența unui risc iminent, polițiștii au emis pe numele tânărului un ordin de protecție provizoriu. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale. Ulterior, la data de 18 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina au fost sesizați cu privire la faptul că tânărul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că tânărul s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, unde l-ar fi agresat fizic și amenințat cu moartea pe acesta. În cauză, polițiștii au întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, violență în familie și amenințare”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma administrării probatoriului, pe parcursul zilei de duminică, 18 octombrie, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt. Ulterior, luni, 19 octombrie a.c, tânărul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Corabia, care au admis propunerea procurorilor Parchetului Corabia și au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Însă, decizia instanței de judecată nu a fost una definitivă și deja a fost contestată, contestația depusă de inculpat urmând a fi judecată zilele următoare de o instanță superioară.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți