- Advertisement -
Cum nici partidul din care face parte nu mai este la guvernare, subprefectul de Olt Adrian Mihai, susținut de Uniunea Salvați România, și-a dat și acesta demisia din funcție în dimineața zilei de miercuri, 21 octombrie.
În acest sens, Adrian Mihai, de acum fost subprefect al județului, a transmis un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook, ținând să mulțumească tuturor colaboratorilor, spunând totodată că această etapă din viața sa a reprezentat pentru el „o experiență profesională și umană extraordinar de frumoasă”.
„Dragi locuitori ai județului Olt, stimați colegi și parteneri instituționali! Astăzi (miercuri n.r.), 21 octombrie 2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de subprefect al județului Olt. A fost o onoare deplină și o responsabilitate uriașă să mă aflu în slujba cetățenilor acestui județ. În tot acest timp, activitatea mea a fost ghidată de un singur obiectiv: acela de a fi o mână întinsă, un sprijin real și o voce pentru fiecare om care a trecut pragul Instituției Prefectului sau care mi-a cerut ajutorul. Cei care m-au cunoscut îndeaproape și cu care am colaborat știu bine că nu am dat niciodată înapoi în fața provocărilor. Am preluat fiecare problemă cu maximă seriozitate și m-am implicat direct pentru a găsi soluții concrete, corecte și rapide pentru comunitatea noastră. Pe această cale, doresc să îi aduc un gând de profundă recunoștință domnului prefect, Ștefan Nicolae. Îi mulțumesc din suflet pentru încrederea totală pe care mi-a acordat-o, pentru motivația zilnică și pentru toate încurajările care m-au ajutat să trec peste momentele dificile. A fost un privilegiu să fac echipă cu un profesionist și să construim împreună pentru județul nostru.
Această etapă a fost o experiență profesională și umană extraordinar de frumoasă. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără o colaborare strânsă, bazată pe respect, cu toate instituțiile din județul Olt, cărora le mulțumesc public. Împreună am demonstrat că administrația poate și trebuie să fie în serviciul direct al omului. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere, pentru mesaje și pentru fiecare strângere de mână!”, a postat acesta pe pagina sa de socializare.
USR-istul Adrian Mihai s-a aflat în echipa de conducere a Prefecturii Olt de la sfârșitul lunii aprilie 2026, după ce membrii Partidului Social Democrat au decis să părăsească Coaliția de guvernare de la acea vreme.
Demisia subprefectului Adrian Mihai vine după ce în prima zi a acestei săptămâni a demisionat și prefectul Ștefan Nicolae, susținut de Partidul Național Liberal, nici această formațiune politică neregăsindu-se în componența noului Executiv.
Acum, așteptăm să vedem cine vor fi noul prefect și noul subprefect al județului Olt, având în vedere că din Guvernul independentului Luca Niculescu fac parte 18 miniștri, dintre care 11 sunt ai PSD și șapte independenți. Cel mai probabil, potrivit unor surse politice, la nivelul Instituției Prefectului ar urma să fie învestiți în cele două funcții social democrați. Numele vehiculat pentru postul de prefect este Emil Albotă, iar pentru cel de subprefect Ana Maria Ciaușu. În trecut, ambii s-au mai aflat în această postură.
- Advertisement -
