Ultimele Articole

Caracalul a îmbrăcat haine de sărbătoare de Ziua Armatei Române. Cinstire și recunoștință pentru eroi

- Advertisement -

Ziua Armatei Române a fost marcată așa cum se cuvine și în fosta reședință a județului Romanați, unde autoritățile locale și membrii comunității s-au reunit într-o atmosferă plină de solemnitate.

Manifestările au avut loc la Monumentul Eroilor din municipiul Caracal, unde participanții au adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie și au depus coroane de flori în memoria acestora.

Cu acest prilej, edilul interimar al municipiului a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere îndreptat atât către militarii din trecut, cât și către cei care veghează astăzi la siguranța țării.

„Astăzi (duminică, 25 octombrie n.r.) sărbătorim Ziua Armatei Române, o zi în care ne reamintim cu respect și recunoștință de cei care au luptat și s-au sacrificat pentru țara noastră. Dar este și o zi în care trebuie să le mulțumim militarilor de astăzi, celor care, prin munca și devotamentul lor, au grijă de siguranța noastră”, a declarat Laurențiu Pătran, primarul interimar al municipiului Caracal.

Prin organizarea acestor ceremonii, Primăria Municipiului Caracal arată că își onorează eroii de fiecare dată cu prețuire și responsabilitate. Ziua Armatei Române rămâne astfel un moment deosebit de respect pentru toți ostașii noștri, fie ei prezenți sau consemnați în paginile de istorie ale neamului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți