Direcția Regională de Statistică Olt a dat publicității cele mai recente date privind evoluția demografică din județ pentru luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Conform datelor oficiale, natalitatea a înregistrat o ușoară coborâre, de peste 2%, în timp ce numărul deceselor a scăzut cu mai bine de 6%.
„În luna august 2026, evoluţia fenomenelor demografice înregistrate în judeţul Olt s-a caracterizat prin o ușoară scădere a natalităţii cu 2,6% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent (222 născuţi vii față de 228 născuţi vii), dar și prin scăderea numărului de decese cu 6,3 la sută față de luna similară din anul 2025 (435 decese față de 464 decese)”, a declarat Bogdan Tufeanu, purtătorul de cuvânt al DRS Olt.
În urma centralizării datelor privind nașterile și decesele din ultima lună de vară, județul Olt consemnează un spor natural negativ de 213 persoane. Cifra reprezintă totuși o ușoară ameliorare față de deficitul demografic înregistrat în august 2025, când sporul natural negativ a fost de – 236 de persoane.
FOTO: monitorulcj.ro
