Inspectoratul de Poliție Județean Olt a găzduit marți, 3 noiembrie, o conferință de presă în cadrul căreia comisarul șef Cristian Tița, șeful Serviciului Rutier Olt, a prezentat o analiză detaliată privind siguranța pe drumurile din județ. Oamenii legii au reușit să identifice punctele negre și tronsoanele cu risc sporit de accidente, concentrând efective suplimentare pe aceste sectoare pentru a preveni viitoare tragedii.
În urma analizelor lunare, s-a constatat că cele mai multe evenimente rutiere au loc în aglomerările urbane cu trafic intens, în special în municipiile Slatina și Caracal. Deși volumul incidentelor este ridicat în aceste orașe, urmările lor nu sunt extrem de grave în comparație cu cele produse pe drumurile din zonele extraurbane. Totodată, polițiștii monitorizează permanent sectoarele de drumuri naționale și Drumul Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, care tranzitează județul de la Balș până la Colonești.
„Noi, în baza analizelor pe care le efectuăm lunar privind situaţia operativă, am identificat anumite puncte cu risc rutier ridicat la nivelul judeţului Olt şi ne concentrăm clar activităţile şi încercăm să redirecţionăm cât mai multe efective în acele zone. În principiu, zonele unde se produc cele mai multe accidente sunt zonele aglomerate, zonele cu trafic intens, în speţă municipiul Slatina, municipiul Caracal, ca şi o diferenţiere sau ca şi un element care trebuie prezentat este acela că în interiorul oraşelor consecinţele din accidente rutiere nu sunt atât de grave. Avem identificate şi pe drumurile naţionale câteva poziţii kilometrice, unde am avut sau în baza analizelor pe care le-am efectuat am avut accidente rutiere. În momentul de faţă nu pot să vorbesc despre un fenomen pe un anumit sector de drum, dar vă pot da ca şi un exemplu, până la refacerea sistematizării şi luarea măsurilor împreună cu administratorul drumului, aveam foarte multe probleme pe variantă ocolitoare a municipiului Caracal la intersecţia cu drumul judeţean care duce către comuna Redea pe fondul neacordării de prioritate. Acolo am intervenit împreună cu administratorul drumului şi a fost resistematizată zona, fiind constituit un sens giratoriu. De la momentul în care am intervenit cu aceste modificări asupra drumului, nu am mai avut probleme. Mai avem iarăşi un punkt care ne-a creat probleme în zona comunei Stoeneşti, pe Drumul Național 6, unde am avut mai multe accidente pe fonduri diferite, nu au avut neapărat o singură cauză, au fost ori neacordare de prioritate, ori viteza neadaptată la condiţiile de drum, am avut un accident şi pe o viteză neregulamentară în zona respectivă”, a declarat comisarul șef Cristian Tița.
Viteza neadaptată la condițiile de drum rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave în Olt. Cele mai mari depășiri ale limitelor legale, cu peste 50 sau chiar 70 de kilometri pe oră, se înregistrează pe DEx 12, precum și pe drumurile naționale și europene. Din acest motiv, în primele nouă luni ale anului 2026, peste 1.300 de conducători auto au rămas fără permisul de conducere.
„Cu privire la constatarea abaterilor pe viteză, cele mai multe le constatăm pe Drumul Expres sau pe drumurile naţionale și europene, unde, clar, regimul de deplasare este superior şi vitezele sunt mai mari faţă de celelalte drumuri pe care le uzitează conducătorii auto. Deci, în principiu, pe Drumul Expres am avut viteze depăşite de 70 peste limita legală. Constatările în ceea ce priveşte respectarea regimului legal de viteză, în special atunci când se aplică şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, sunt în scădere faţă de perioada similară a anului trecut. Adică au fost mai puţine constatări în acest sens, însă sunt în continuare”, a subliniat șeful Serviciului Rutier Olt.
O altă problemă critică identificată pe Drumul Expres 12 o reprezintă opririle neregulamentare, voluntare sau involuntare, care au dus la accidente extrem de grave. În acest sens, șeful Serviciului Rutier menționează că o măsură benefică discutată cu administratorul drumului ar fi posibilitatea de supralărgire a acostamentului existent.
„Într-adevăr, principalele accidente sau accidentele cu consecinţe foarte grave de pe Drumul Expres, atât anul trecut, cât şi în 2026, au fost cauzate de aceste opriri neregulamentare, opriri voluntare sau involuntare. Există situaţii în care conducătorii auto sunt nevoiţi să oprească din cauza defecţiunilor tehnice ale autovehicululuii, însă pe această cale doresc să le transmit aceleaşi mesaje preventive pe care le-au transmis şi colegii mei de-a lungul timpului, acelea de a semnaliza oprirea în situaţia în care este o oprire involuntară şi de a se pune în siguranţă vizavi de tot traficul care se desfăşoară în zona respectivă. Într-adevăr, au fost câteva măsuri pe care le-am discutat împreună cu administratorul drumului, nu neapărat construirea unei benzi de urgenţă, cât şi posibilitatea de a supralărgi acostamentul existent în momentul de faţă, este una dintre măsurile pe care noi o avem în calcul, discutată, dar bineînţeles necesită timp şi buget. Noi am mai discutat şi despre alte măsuri cu impact şi cu efect imediat, pe lângă activităţile şi mesajele preventive pe care noi le-am tot distribuit. (…) Am dispus inclusiv patrularea permanentă a unui echipaj al Poliţiei Rutiere pe Drumul Expres, constituirea unei echipe de intervenţie la nivelul Secției de Drumuri Naționale pentru a interveni în situaţia în care traficul rutier este afectat ori de o oprire, ori de resturi de la cauciucuri sau elemente de plastic provenite în special de la ansamblurile de vehicule, posibilitatea de a furniza conducătorilor auto prin intermediul panourilor mesaje variabile cu un număr de telefon la care să apeleze în cazul în care se regăsesc în situaţia de a opri involuntar şi, bineînţeles, posibilitatea de a asigura zona. Dar, în momentul de faţă, nu s-au întreprins încă demersuri, însă sunt destul de avansate posibilitatea de a asigura un serviciu, dar asta intră în atribuţiile administratorului, cum ar fi un serviciu de depanare şi ridicare a autovehiculului sau a autovehiculelor avariate sau rămase în pană, cu menţiunea că sarcina aceasta este la administratorul drumului”, a explicat Tița.
Bilanțul de pe DEx 12 este unul îngrijorător. De la începutul anului și până la sfârșitul lunii septembrie s-au înregistrat zece accidente rutiere cu victime. Într-un singur eveniment tragic, trei persoane și-au pierdut viața pe fondul unei opriri involuntare.
„Pe Drumul Expres am înregistrat un număr de zece accidente rutiere cu victimă în anul 2026, în creştere, din păcate, faţă de anul trecut, în urma cărora au decedat cinci persoane şi patru persoane au fost rănite grav. Într-adevăr, a fost o perioadă destul de încărcată şi destul de afectată din punct de vedere rutier pe DEx. Am avut şi acel eveniment cu victime multiple, la începutul lunii septembrie, în urma căruia au decedat trei persoane. Cauza a avut o legătură tot cu o oprire involuntară a unui ansamblu de vehicule care a rămas imobilizat pe acostament şi banda 1, urmare a unei pene de cauciuc. Ulterior, un autoturism care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers nu a observat în timp util ansamblul de vehicule oprit, imobilizat pe partea carosabilă şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta”, a menționat comisarul șef Cristian Tița.
