Ultimele Articole

Tânără de 24 de ani, din Vlădila, căutată de polițiștii din Olt după ce a dispărut de acasă cu cei trei copii ai săi

- Advertisement -

Poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Deveselu caută o tânără, în vârstă de 24 de ani, originară din comuna olteană Vlădila, care încă de marți a plecat de la locuința bunicului său, împreună cu cei trei copii, și până la acest moment nu s-a întors.

Chiar bunicul tinerei este cel care, în cursul serii de marți, ia-a alertat pe oamenii legii cu privire la dispariția acestora.

„La data de 10 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Deveselu au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Vlădila, cu privire la faptul că nepoata sa, Daniela Mădălina Șoșoi, în vârstă de 24 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său, împreună cu cei trei copii, și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1.50 metri, ochi negri, păr negru de lungime medie, față ovală, fără semne particulare. Nu se cunosc cunosc articolele vestimentare purtate de aceasta la momentul plecării”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea tinerei și a minorilor sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți