Reforma administrativ-teritorială și comasarea localităților au devenit subiectele centrale ale dezbaterilor publice din județul Olt, la finalul ședinței Consiliului Județean din 11 noiembrie 2026. Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt și al organizației județene a PSD, dar și prim-vicepreședinte al PSD la nivel național, a detaliat implicațiile pe care le-ar putea avea restructurarea comunelor, reorganizarea rețelei școlare și posibila reducere a numărului de primării.
Liderul social-democrat a subliniat că, în acest moment, la nivel politic și administrativ se conturează două variante majore de lucru: comasarea voluntară, prin acordul comunităților exprimate prin referendum, și comasarea obligatorie, decisă prin modificări legislative.
În cazul primei opțiuni, promovată de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unirea a două unități administrativ-teritoriale depinde exclusiv de votul favorabil exprimat de cetățenii ambelor localități implicate. Pe de altă parte, PSD și-a asumat în cadrul Biroului Permanent Național varianta comasării prin efectul legii. Această reorganizare impusă ar urma să intre în vigoare din anul 2028, odată cu debutul noului mandat administrativ. În timp ce detaliile tehnice sunt în curs de definitivare, în spațiul public au fost vehiculate diverse praguri demografice pentru comune, de la 1.500 până la 5.000 de locuitori.
Marius Oprescu, președintele CJ Olt, consideră că varianta de 1.500 de cetățeni este cea mai plauzibilă, precizând însă că este o apreciere personală: „Din punctul meu de vedere, cred că acest proiect se va opri la 1.500. E un punct de vedere, nu sunt membru al comisiei, dar sunt membru al Biroului Permanent Național și anumite lucruri le știu și eu de acolo”.
Tratând problema eficientizării cheltuielilor publice, liderul oltean recunoaște necesitatea unei reforme, dând exemplul unor comune din țară unde trăiesc doar câteva sute de locuitori, dar care mențin aparate administrative complete, cu primar, viceprimar și consiliu local. Totuși, Oprescu trage un semnal de alarmă privind riscurile unei comasări agresive. Creșterea exagerată a suprafeței noilor comune ar putea izola cetățenii din satele periferice, mai ales într-o comunitate rurală caracterizată de o populație îmbătrânită: „Dacă punem un prag foarte mare, localitățile devin foarte mari și de la marginea localității, dintr-un sat, ca să ajungi la primărie ai o distanță de 20 de kilometri”.
În plus, o comună mare necesită în continuare personal de specialitate, precum secretari sau arhitecți, cheltuieli ce trebuie atent cântărite pentru a menține un echilibru între economiile bugetare și calitatea serviciilor publice.
Până la definirea criteriilor finale, impactul exact asupra județului Olt rămâne incert. Prin ordin al prefectului a fost creat un grup de lucru din care fac parte și reprezentanți ai Consiliului Județean Olt pentru a analiza efectele reformei. Președintele forului județean a subliniat că avansarea unor cifre privind numărul de primării care ar putea fi desființate este nefondată în absența unui text de lege clar: „Până nu vedem exact care este pragul care se va pune și care sunt criteriile acolo, nu putem vorbi de câte primării vor dispărea sau nu. Pentru că e o pură speculație”.
Un alt punct sensibil abordat în cadrul conferinței a vizat structura unităților de învățământ din mediul rural. Marius Oprescu a clarificat că o eventuală comasare a comunelor nu va atrage după sine închiderea automată a școlilor. Reorganizarea rețelei școlare depinde exclusiv de numărul elevilor și de capacitatea de a asigura un proces educațional optim, evitându-se învățământul în sistem simultan acolo unde efectivele sunt prea reduse.
Cât despre statutul orașelor și eventuala modificare a pragurilor de populație pentru mediul urban, șeful administrației județene preferă să aștepte propunerile oficiale fundamentate pe studii sociologice: „Haideți să lăsăm să vină cu un prag natural, care credem că va veni în baza unor studii sociologice făcute, și abia atunci să putem comenta. Nu vreau să-mi dau eu cu părerea cât ar fi corect să fie la oraș, cât ar fi corect să fie la o comună”.
Rămâne astfel ca viitorul proiect legislativ să ofere răspunsurile definitive cu privire la noua hartă administrativă a județului Olt.
