<< Activitatea << O ora pentru educatia nonformala a avut ca obiective incurajarea tinerilor pentru a se exprima liber, asigurarea unui mediu propice exersarii si cultivarii diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, pregatirea tinerilor pentru situatii concrete de viata, crearea unor conditii pentru formarea profesionala. Profesorii Colegiului Economic si-au propus sa atraga tinerii in activitati care ii ajuta pe acestia sa puna in practica anumite lucruri, sa se pregateasca pentru situatii concrete de viata >>, a precizat Ortansa Stanescu, directorul Colegiului Economic.
Potrivit reprezentantilor institutiei de invatamant, activitatile au fost diversificate, in functie de centrele de interes ale elevilor. S-au utilizat metode de educatie nonformala precum PhotoVoice, metode de autocunoastere, Cafeneaua culturala. Prin intermediul Photovoice, elevii au avut posibilitatea sa surprinda prin fotografie aspecte legate de comunitatea locala, de orasul Slatina. Cu ajutorul metodei Cafeneaua culturala, tinerii au participat la activitati culturale (auditii muzicale, dezbateri pe tema Educatiei, a culturii generale). Elevii au creionat profilul educatorului ideal, scopul educatiei, au discutat despre cazuri ale unor copii ce nu au acees la educatie – material pus la dispozitie de Fundatia Salvati copiii in cadrul Campaniei mondiale pentru educatie). Activitatea de autocunoastere a fost intitulata << Cunoaste-ti aproapele si accepta-i identitatea! >> Prin diferite jocuri si-au cunoscut zilele de nastere, hobbiurile, dar si abilitatile-elevii cu aptitudini la desen, muzica si dans au facut demonstratii in fata colegilor.
Educatia nonformala cuprinde totalitatea actiunilor organizate in mod sistematic, dar in afara sistemului formal al educatiei. Aceasta forma de educatie este considerata complementara cu educatia formala sub raportul finalitatilor continutului si a modalitatilor concrete de realizare.