- Advertisement -
Vor concura pentru functiile lor atat directorii si directorii adjuncti din unitatile de invatamant preuniversitar cat si cei din unitatile de invatamant preuniversitar particulare autorizate/acreditate, respectiv centrele judetene de resurse si asistenta educationala ale unitatilor de invatamant special, centrele scolare pentru educatie incluziva, centrele scolare, centrele de excelenta, palatele si cluburile copiilor, cluburile sportive scolare si Palatul National al Copiilor.
Documentul reglementeaza conditiile de ocupare a functiilor de director si director adjunct din unitatile de invatamant preuniversitar, organizarea si desfasurarea propriu-zisa a concursului, respectiv numirea si eliberarea din functie a directorilor si directorilor adjuncti din unitatile de invatamant preuniversitar.
Potrivit informatiilor oficiale, concursul are doua componente: una nationala si una locala. Prima componenta presupune sustinerea unei probe scrise, care consta in rezolvarea in maximum 120 de minute a unui test-grila cu itemi elaborati de Ministerul Educatiei. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive si competentele manageriale ale candidatilor, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor judetene si cu monitorizarea observatorilor desemnati de minister, candidatii vor sustine alte doua probe: analiza CV-ului (realizata in plenul comisiei de concurs, in prezenta candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor si punctajelor prevazute de metodologie si pe baza documentelor din dosarul de inscriere care dovedesc cele afirmate in CV), respectiv un interviu in fata comisiei de concurs, in care se apreciaza scrisoarea de intentie, calitatea si sustinerea de catre candidatia ofertei manageriale si a unui plan operational pentru un an, cu o durata de maximum 30 de minute, conform criteriilor si punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii.
Pentru fiecare proba de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarati admisi candidatii care au realizat un punctaj de cel putin 35 de puncte pentru fiecare proba si din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel putin 105 puncte. Este declarat promovat la concurs, candidatul admis care a obtinut cel mai mare punctaj total. in cazul egalitatii de punctaj, este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisa. Daca si in aceasta situatie egalitatea se pastreaza, pentru unitatile de invatamant cu filiera tehnologica, este declarat promovat candidatul care este de specialitate inginer, economist, medic etc., dupa caz, iar la filiera vocationala, cel care are specialitatea corespunzatoare profilului predominant al unitatii de invatamant, iar pentru celelalte unitati de invatamant este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Daca si in aceasta situatie egalitatea persista, este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a Curriculumului Vitae.
Functiile de director si de director adjunct vacante pentru concurs vor fi anuntate de inspectoratele scolare judetene in presa locala si centrala, precum si pe site-ul propriu, cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de prima zi a sesiunii de concurs. Daca o persoana doreste sa candideze pentru functia de director sau de director adjunct la mai multe unitati de invatamant, aceasta trebuie sa depuna cereri distinct pentru fiecare functie, respectiv pentru fiecare unitate de invatamant pentru care candideaza.
Cine se poate inscrie
La concurs se pot inscrie candidatii care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
– au absolvit cu diploma de licenta/absolvire studii universitare, respectiv, in cazul concursului de ocupare a functiei de director in gradinite sau de director adjunct din unitati de invatamant, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diploma de licenta/absolvire studii universitare;
– fac parte din Corpul national de experti in management educational;
– sunt titulari in invatamantul preuniversitar, avand incheiat contract de munca pe perioada nedeterminata, au cel putin gradul didactic II sau titlul stiintific de doctor in domeniul in care isi desfasoara activitatea;
– dovedesc calitati profesionale, manageriale si morale, reflectate prin calificativele Foarte bine, primite in ultimii 4 ani scolari lucrati efectiv la catedra in functii didactice sau in functii de conducere din unitati de invatamant/inspectorate scolare/casele corpului didactic/Palatul National al Copiilor/Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii stiintifice ori in functii de indrumare si control din inspectorate scolare/ functii de specialitate specifice Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii stiintifice, indiferent de perioada in care si-au desfasurat activitatea;
– nu au fost sanctionati disciplinar in ultimii 4 ani scolari anteriori anului desfasurarii concursului, lucrati efectiv la catedra, in functii didactice sau in functii de conducere din unitati de invatamant/inspectorate scolare/casele corpului didactic/Palatul National al Copiilor/Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii stiintifice ori in functii de indrumare si control din inspectorate scolare/functii de specialitate specifice in Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii stiintifice, indiferent de perioada in care si-au desfasurat activitatea;
– nu au fost lipsiti de dreptul de a ocupa o functie de conducere in invatamant prin hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare penala;
– sunt apti din punct de vedere medical pentru indeplinirea functiei;
– nu au avut statutul de lucrator al Securitatii sau colaborator al Securitatii.
Dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatica dedicata, in perioada 13 septembrie – 2 octombrie, potrivit Procedurii de inscriere electronica, disponibila pe site-ul inspectoratului scolar judetean. Proba scrisa va avea loc in data de 12 octombrie. Interviul si evaluarea CV-ului se vor desfasura in perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afisarea rezultatelor concursului este programata in data de 18 noiembrie, fiind urmata de o perioada alocata depunerii contestatiilor: 21-23 noiembrie. Solutionarea contestatiior si afisarea rezultatelor finale sunt prevazute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapa a concursului – validarea in consiliul de administratie al inspectoratului scolar a rezultatelor finale si transmiterea acestora la minister – este programata in data de 16 decembrie 2016.
- Advertisement -
