8.6 C
Slatina
sâmbătă,28 martie,2026

Ultimele Articole

Modificari la programul Prima casa

- Advertisement -
Normele metodologice de implementare a programului Prima casa au fost modificate in sedinta de luni astfel incat sa fie armonizate cu modificarile aduse acestui program prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 97/2016, informeaza un comunicat al Executivului.
Astfel, se introduce un nou set de definitii ale locuintelor care se pot achizitiona/construi prin Program. Prin locuinta noua, in sensul Programului Prima casa, se intelege orice imobil care respecta cerintele pentru a fi incadrat in categoria imobilelor cu destinatia de locuinta, receptionat la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat. Locuintele supuse unor lucrari de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat, vor fi asimilate locuintelor noi.
De asemenea, se reglementeaza ca termenul de 5 ani aplicabil in cazul locuintelor noi si/sau consolidate sa fie calculat in functie de data efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor, avand ca punct final data solicitarii creditului garantat.
Totodata, in cuprinsul normelor metodologice se introduce sintagma proportional cu procentul de garantare in cadrul referirilor la impartirea proportionala a riscurilor si pierderilor, respectiv la procentul egal de garantare, sintagma care reflecta procentul diferentiat in functie de categoria de locuinta achizitionata in cadrul Programului.
Pentru simplificarea proceselor si evitarea birocratizarii excesive a acestora, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM) preia sarcina emiterii acordurilor pentru radierea ipotecilor si a interdictiilor de instrainare si grevare prevazute de lege in cazul rambursarii integrale anticipate sau la termen a finantarilor garantate, precum si in cazul respingerii cererilor de plata avand impact strict asupra activitatii de monitorizare a garantiilor emise in cadrul Programului Prima casa. De asemenea, FNGCIMM are obligatia efectuarii unei evaluari anuale in numele si contul statului, a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de catre finantatorii participanti in Program pe baza criteriilor si procedurii aprobate prin ordin al ministrului Finantelor Publice, cu scopul de a optimiza alocarea plafonului anului urmator, se precizeaza in comunicat.
Potrivit OUG nr.97/2016 pentru modificarea si completarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului Prima casa, statul garanteaza in proportie de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achizitia de locuinte noi si/sau consolidate in cadrul programului guvernamental Prima casa, in timp ce creditele pentru locuintele care nu se incadreaza in aceste categorii sunt garantate de stat in proportie de maxim 40%. in ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se doreste a fi contractat prin Programul Prima casa.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți