Politistii din cadrul Biroului pentru Imigrari Olt al Inspectoratului General pentru Imigrari au asigurat in 2017 managementul sederii si rezidentei, pe raza judetului, pentru 831 de persoane, dintre care 536 straini din state terte, cei mai multi din Republica Moldova, Turcia, Nepal si 295 de cetateni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia si Spania.
Potrivit unui comunicat remis de politistii de la Imigrari, principalele scopuri pentru care strainii si-au stabilit resedinta pe teritoriul Romaniei sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reintregirea familiei, membrii de familie ai cetatenilor romani, UE sau SEE), angajare in munca sau stabilire permanenta pe teritoriul tarii noastre. in ceea ce priveste admisia in Romania, in perioada de referinta au fost solutionate sapte invitatii depuse pentru straini din Maroc, Iran, Siria si Nigeria. De asemenea, a fost aprobata prelungirea dreptului de sedere si au fost emise 186 de permise de sedere, dintre care 162 pentru sedere temporara si 24 pentru sedere pe termen lung. Au fost eliberate 62 de certificate de inregistrare si patru carti de rezidenta permanenta. in aceeasi perioada au fost inregistrate 15 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare in munca, fiind emise 14 avize de angajare pentru lucratori permanenti si inalt calificati, se precizeaza in comunicatul Biroului pentru Imigrari Olt.
Pe linia combaterii sederii ilegale, oamenii legii au organizat anul trecut 95 de actiuni si controale cu forte proprii si in cooperare cu institutiile cu atributii in domeniu, in urma carora au fost depistati 17 straini in situatii ilegale. Pentru strainii aflati in situatii ilegale sau care nu mai intruneau conditiile prevazute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de sedere, au fost emise trei decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligatia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntara de pe teritoriul Romaniei, trei comunicari de parasire a teritoriului Romaniei, iar ceilalti 11 straini au fost pusi in legalitate, se mai arata in comunicat.
Potrivit sursei citate, s-a mai acordat tolerarea ramanerii pe teritoriul tarii pentru doi cetateni straini, unul din Republica Moldova, iar celalalt din Brunei, o tara insulara situata pe coasta insulei Borneo din Asia de Sud-Est. in urma verificarilor efectuate, politistii de la Imigrari au aplicat 49 de amenzi, in valoare de 4.600 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 republicata, privind regimul strainilor in Romania. Controlul permanent asupra respectarii legalitatii sederii in Romania a strainilor, combaterea migratiei ilegale si a muncii nedeclarate raman actiunile noastre prioritare, masuri care contribuie la cresterea gradului de siguranta a cetateanului, spun reprezentantii Biroului pentru Imigrari Olt.
Sute de straini au ales sa locuiasca pe meleaguri oltene, anul trecut
- Advertisement -
- Advertisement -
