Un cetăţean turc de 32 de ani, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere, a fost prins luni de poliţiştii de imigrări din Olt, care l-au amendat şi l-au obligat să părăsească ţara.
Polițiștii Biroul pentru Imigrări al județului Olt din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, l-au depistat pe bărbatul de 32 de ani, din Turcia, cu şedere ilegală în municipiul Slatina. Oamenii legii au efectuat verificări şi au stabilit că cetăţeanul turc a intrat legal pe teritoriul României, în baza unei vize în scop de afaceri, însă la expirarea perioadei legale de ședere nu a părăsit ţara.
În urma celor constatate, polițiștii de imigrări olteni au emis pe numele cetățeanului turc o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile. Totodată, străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Cătălin FIRCOIU