2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Debitul Dunării scade la 3.000 mc/s în următoarele zile, sub media lunii ianuarie

- Advertisement -

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 3.000 de metri cubi/secundă (mc/s), situându-se sub media multianuală a lunii ianuarie, arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), emisă pentru perioada 18 – 25 ianuarie 2019.

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele patru zile până la valoarea de 3.000 mc/s, apoi staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii ianuarie (4.950 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere”, anunţă hidrologii.

Conform datelor statistice de medie şi lungă durată analizată de INHGA, debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară estimat pentru luna ianuarie este de 6.300 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de valoarea medie multianuală de 4.950 mc/s, iar cel minim de 3.000 mc/s.

În ceea ce priveşte prognoza pe râurile interioare pentru perioada 19 -25 ianuarie, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare. „Sunt posibile creşteri uşoare de debite, în special pe unele râuri mici zonele de deal şi munte din vestul şi sudul ţării ca urmare a efectului combinat a cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării. Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă) prezente pe majoritatea râurilor se vor menţine fără modificări importante, cu excepţia unor râuri mici din vestul şi sudul ţării, unde vor fi în uşoară diminuare şi restrângere”, arată prognoza INHGA.

Pe toată durata lunii ianuarie 2020, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Olt superior şi mijlociu, Argeş, Ialomiţa, pe cursul Siretului şi pe unii afluenţi ai săi (Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava) şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mari valori (80-100% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinul Jiului.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți