Corina Tufiș și fratele acesteia, Marius Tufiș, patronii clubului de noapte Dreams Club, din municipiul Caracal, care au obligat mai multe minore să se prostitueze, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și pornografie infantilă. Trimiși în judecată sunt și Alina Bianca Tufiș, soția lui Marius Tufiș, precum și un complice, Mihail Alexandru Rădulescu, acuzat de săvârșirea acelorași infracțiuni. În prezent, frații Tufiș sunt în arest preventiv.
Rechizitoriul a fost întocmit la începutul săptămânii de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, care au dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpaţi.
„Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2016, inculpații au constituit un grup infracțional organizat prin deschiderea unui club de striptease în orașul Caracal în scopul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, unde persoane de sex feminin minore au efectuat spectacole pornografice, dansând dezbrăcate și mimând actul sexual, pentru a realiza venituri. Membrii grupului infracțional organizat au îndemnat mai multe persoane vătămate minore să danseze îmbrăcate sumar, dar și dezbrăcate, efectuând mișcări senzuale, mimând actul sexual, realizând spectacole pornografice în clubul de pe raza orașului Caracal, atât în fața clienților în club, cât și în separeurile acestuia, în folosul membrilor grupului infracțional organizat care au obținut venituri ce nu pot fi cuantificate având în vedere fluctuația clientelei”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Olt, magistrații înregistrându-l marți, 7 aprilie, și urmează a stabili un prim termen de judecată în proces. Deocamdată, joi, prin sistem de videoconferință, instanța va judeca măsura de arest preventiv în cazul fraților Tufiș, care deși inițial au fost plasați în arest la domiciliu, ulterior împotriva lor a fost dispusă măsura arestării preventive. În prezent, Corina și Marius Tufiș sunt încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.
Ceea ce se întâmpla în clubul de striptease din Caracal a ieșit la iveală în urma a opt percheziții care au fost efectuate la începutul lunii februarie în județele Argeș și Olt, șase dintre acestea fiind efectuate de procurorii DIICOT, împreună cu polițiști și jandarmi, la adrese din municipiului Caracal.
Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional s-a constituit în municipiul Caracal și, sub paravanul unui club de noapte, ar fi recrutat tinere minore în vederea participării la spectacole pornografice sau în scopul obligării la practicarea prostituției. Fetele erau forţate să danseze la bară şi să aibă partide de sex cu clienţii, pe care îi minţeau că sunt majore, pentru suma de 200 de lei. „În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că minorele erau obligate să învețe să danseze la bară, să determine clienții să consume de la bar cât mai multe băuturi și, în cazul în care aceștia doreau să întrețină relații sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întrețineau raporturi sexuale, mințind clienții că au vârste cuprinse între 18 și 19 ani. Liderii grupului infracțional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineața fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumație și jumătate din banii obținuți în urma întreținerii de raporturi sexuale contra cost”, se arăta într-un comunicat remis atunci de DIICOT.
În urma descinderilor, procurorii DIICOT au stabilit că cinci fete din județele Argeș, Olt și Dâmbovița au fost forțate să se prostitueze, două dintre ele fiind încă minore. Totodată, au fost ridicate, printre altele, filmări din clubul de noapte, imaginile fiind preluate de camera amplasate ascuns în mai multe obiecte de mobilier, laptopuri, hard disk-uri, telefoane mobile, alte sisteme informatice, precum și documente din Primăria Caracal, o altă locație în care miercuri au fost percheziții.
Dreams Club funcţiona într-o clădire al cărei proprietar este chiar Primăria Caracal, spațiul fiind dat în administrarea societății Administrarea Domeniului Public şi Privat, care aparţine Consiliului Local. Proprietarii clubului de noapte, situat la subsol, ar fi cumpărat şi etajul unui hotel situat la o distanţă de 50 de metri. Primarul Liviu Radu declara, la data efecuării perchezițiilor, că nu știa ce se întâmplă în acel club, că acolo s-ar fi desfășurat activități ilegale, contractul deținut de firma Mario Salar, reprezentată de Corina Tufiș, fiind perfect legal.