2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Alți trei olteni vindecați de Coronavirus. Este vorba de copil, mama lui și tânăra care era gravidă

- Advertisement -

Încă trei olteni au fost declarați vindecați de Coronavirus și externați din Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din municipiul București. Este vorba de băiatul de un an și două luni, mama sa, de 21 de ani, și tânăra care a fost însărcinată, tot de 21 de ani, din municipiul Slatina.

Cu aceste ultime trei cazuri, sunt zece pacienți din Olt, care au fost diagnosticați cu Covid-19, declarați vindecați și externați din spital. Alți 11 olteni confirmați cu această boală sunt în continuare internați în Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În total, în județ sunt 21 de persoane confirmate cu noul Coronavirus, 20 conform Grupului de Comunicare Strategică și una care este în evidența specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Dolj.

Pe lângă aceste cazuri, avem peste 400 de olteni care sunt încă în izolare la domiciliu sau carantinate în centrele special amenajate.  

Potrivit DSP Olt, din totalul celor 5.249 de persoane intrate în autoizolare de la începutul perioadei de supraveghere a infecțiilor umane cu virusul SARS-CoV-2, 215 erau, joi după-amiază, în autoizolare și 5.034 ieșiseră din izolarea la domiciliu. În privința oltenilor aflați în carantină, din totalul de 859 întorși din țările serios afectate de noul Coronavirus și intrați în carantină în cele 23 de centre special amenajate în județ, 198 încă erau carantinate, iar 661 ieșiseră din regimul de carantinare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți