În plină pandemie de Coronavirus, PNL Olt a decis să desfășoare o astfel de campanie umanitară, primii care vor fi ajutați în cadrul desfășurării acesteia fiind reprezentanți ai instituțiilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Ambulanță Județean Olt și Poștei Române. Astfel, prin derularea acestei campanii, 10.000 de măști de protecție vor ajunge la cei din prima linie, iar 7.500 dintre acestea vor fi primite de polițiști, jandarmi și pompieri.
„În cadrul campaniei «Ajutăm să fim salvați», am fost contactat de organizatorii acestei campanii, care mi-au spus că se vor distribui pentru cei din prima linie măști de protecție. Astfel, mulțumim pentru această inițiativă prin care polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră din județul Olt vor primi 7.500 de măști de protecție”, a declarat Cristel Ioțu, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” – Filiala Olt.
Măștile, care au certificate de conformitate agreate de Uniunea Europeană, vor fi împărțite zilele acestea, diferența de 2.500 până la 10.000 câte au fost achiziționate, ajung la angajații Ambulanței și poștași. „În cadrul campaniei noastre «Ajutăm să fim salvați», 10.000 de măști de protecție vor ajunge în aceste zile în dotarea polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, polițiștilor de frontieră, Ambulanței Olt și Poștei Române. Ajutăm pe cei din linia întâi să fim salvați!”, a spus Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt.
Campania umanitară „Ajutăm să fim salvați” este menită să mobilizeze cât mai mulți oameni, pentru a da o mână de ajutor celor care astăzi sunt în prima linie pentru salvarea de vieți omenești: medici și personal medical, polițiști, jandarmi, militari și postași.
„Orice persoană care dorește să se alăture demersului nostru este binevenită și mulțumim, de pe acum, tuturor. Contribuțiile dumneavoastră și ale colegilor noștri vor fi destinate achiziționării de echipamente de protecție sanitară: măști, mănuși și dezinfectanți, pe care le vom dona celor care au grijă de sănătatea noastră, de siguranța și ordinea publică, precum și postașilor fără de care părinții, bunicii și copiii noștri nu și-ar primi drepturile atât de necesare în această perioadă grea pentru noi toți. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie să fim solidari unii cu alții!”, au transmis reprezentanții PNL Olt.