De la o zi la alta, numărul cazurilor de Coronavirus este în creștere în județul Olt, însă sunt tot mai mulți pacienți diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, care au fost declarați vindecați și externați din unitățile medicale în care au primit tratament de specialitate. În prezent, sunt peste 120 de persoane dintr-un total de peste 210 care s-au însănătoșit și au ieșit din spital.
Potrivit datelor transmise Prefecturii Olt de Direcția de Sănătate Publică, duminică sunt 216 persoane confirmate pozitiv cu virusul COVID-19 de la începutul pandemiei, dintre care 124 s-au vindecat, iar 82 sunt încă internate în spital. Din păcate, în județ avem şi zece persoane care au murit din cauza Coronavirusului, însă acestea aveau şi alte boli asociate.
Statisticile autorităților locale mai arată că în continuare sunt 2.533 olteni în izolare la domiciliu, iar alți 23 se află în carantină instituționalizată în centrele special amenajate din Olt. Aproximativ 1.900 dintre persoanele aflate în autoizolare au fost verificate de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali dacă respectă această măsură, care este obligatorie. Însă, în urma controalelor, una a fost sancționată contravențional de poliţişti cu amendă de o mie de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.
Totodată, de la începutul pandemiei, 4.139 de persoane din județ s-au testat pentru depistarea virusului, la 21 dintre acestea fiindu-le recoltate probe numai în ultimele 24 de ore.
Cătălin FIRCOIU