5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un copil de 3 ani și 6 luni a ajuns cu arsuri la Spitalul Slatina. Medicii au decis să-l transfere la București

- Advertisement -

Un copil de doar 3 ani și 6 luni, din orașul Drăgănești Olt, a fost, marți noaptea, victima unui accident casnic. El a suferit arsuri pe corp, iar părinții l-au transportat până la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, de aici acesta fiind transferat la o unitate medicală din Capitală.

Rudele au spus doctorilor de la Urgențe că micuțul a suferit arsuri după ce a intrat în apa de făcut baie. S-a grăbit pentru a se bălăci, însă persoana care urma să-l spele nu apucase să pregătească apa la temperatura optimă.

Potrivit unor surse medicale, copilul are arsuri de gradul II la nivelul feței, gâtului, urechii stângi, toracelui anterior şi posterior, cotului drept, regiunii fesiere, dar şi în zona piciorului drept, ca urmare a intrării în contact cu apa fierbinte. În urma investigațiilor medicale, doctorii de la Urgențe, dar și cei de la Compartimentul Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, au apreciat că arsurile se întind pe 10 – 15% din suprafața corpului.

Ca urmare a celor constatate, medicii au decis transferul micuțului la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, acesta fiind realizat cu un echipaj medical specializat.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți