2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Situația epidemiologică în Olt, de la începutul pandemiei de Coronavirus. DSP anunță 446 de cazuri

- Advertisement -

Situația epidemiologică în Olt, de la începutul pandemiei de SARS-CoV-2, este mai alarmantă față de cifrele comunicate de Grupul de Comunicare Strategică. Sunt mai mult cu 11 cazuri în anunță specialiștii Direcției de Sănătate Publică, bilanțul total al infecțiilor cu cu virusul COVID-19 fiind de 446.

Ultimele 11 îmbolnăviri au fost comunicate până joi, la ora prânzului, într-un interval de 24 de ore. Printre noii infectați cu COVID-19 este un alt polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, un angajat al fabricii TMK Artrom Slatina, celelalte nouă fiind persoane care au contractat virusul din comunicate.

Cum arată cifrele exacte ale infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2

  • Număr paturi COVID-19/număr paturi ocupate – 378/110
  • În ultimele 24 de ore au fost depistate 11 cazuri pozitive, care vor fi introduse în platforma CORONA FORMS până la ora 17:30 (joi n.r.)
  • Număr persoane externate de la începutul pandemiei: 249, din care vindecate – 191, externate la cerere – 58, în baza Ordinului Ministerului Sănătății și Deciziei Curții Constituționale, și 68 persoane pozitive care au refuzat internarea si sunt izolate la domiciliu plus alte două persoane pozitive, în așteptare 
  • Număr persoane internate confirmate COVID-19 – 110, dintre care cinci la Anestezie și Terapie Intensivă și niciunul ventilat mecanic
  • Număr total de decese COVID-19 de la începutul pandemiei – 17
  • Număr total persoane testate COVID-19 de la începutul pandemiei – 5.127

Miercuri seara, pe 15 iulie, a fost înregistrat un deces la domiciliu, persoana a refuzat internarea, bărbat cu vârsta de 56 ani, prezentând următoarele comorbidități: insuficiență cardiacă congestivă, stenoză aortică, insuficiență mitrală, insuficiență respiratorie, hipertensiune arterială primară, obezitate, hepatită cronică și boală periferică. Bărbatul, originar din comuna Ipotești, a fost internat în perioada 6 – 10 iulie, pe Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde a fost și testat pentru depistarea virusului conform protocolului unității medicale. Rezultatul a fost primit de acesta pe 12 iulie, fiind pozitiv, iar după trei zile a murit aflându-se la domiciliu. Având în vedere că testul la SARS-CoV-2 a fost pozitiv, toți pacienții, dar și personalul medical de pe Secția Cardiologie Slatina, unde acesta a fost internat săptămâna trecută, au fost, de asemenea, testați, surse medicale spunând că rezultatele sunt negative.

Persoanele care s-au externat la cerere și cele care au refuzat internarea au fost atenționate cu privire la faptul că dacă nu respectă recomandarea de autizolare riscă să intre sub incidența legii conform articolului 352 din Noul Cod Penal (infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) și să sufere consecințele săvârșirii acestei fapte.

Totodată, orice nerespectare a regulilor și măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii noului Coronavirus poate fi sesizată la linia TELVERDE 0800.800.165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți