2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Crimă la Strejești. Un tânăr și-a ucis vecinul, lovindu-l cu un par în cap

- Advertisement -

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Strejești, a fost ucis joi seara de un vecin, un tânăr de 32 de ani. Agresorul și-a lovit victima cu un par în cap, din spate, la scandalul izbucnit între cei doi fiind prezenți și mama și tatăl celui care acum este în arest, fiind acuzat de omor. Între familia tânărului și bărbat au mai existat certuri și în trecut, spun anchetatorii.  

„În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 6 august, pe fondul unui conflict preexistent cu numiţii G.V., G.M. şi G.V.F. (membri ai aceleiași familii n.r.), constând într-o agresiune reciprocă, victima Ş.I. din aceeaşi localitate a fost lovită în zona capului, cu un obiect dur alungit de către numitul G.V.F., fiindu-i provocată o leziune cranio-cerebrală care, la scurt timp, a condus la decesul său. Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt la data de 7 august rezultă că moartea victimei Ş. I. a fost violentă, s-a produs în noaptea de 6 spre 7 august 2020, a fost cauzată de un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă epicraniană, fractură de boltă şi bază de craniu şi hemoragie intracerebrală, în condiţiile stabilite de anchetă”, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Anchetatorii mai transmit că victima a fost lovită de agresor cu parul, din spate. Făptașul nu și-a lovit vecinul doar în cap și a dat în mod repetat în acesta, până când a căzut la pământ. „Leziunea cranio-cerebrală s-a putut produce prin lovire cu un corp contondent alungit cu suprafaţă neregulată şi, cel mai probabil, lovitura craniană a avut direcţia postero-anterioară, respectiv din spatele victimei. Leziunea de la nivelul aripii nazale stângi, plagă contuză s-a putut produce prin lovire cu un corp dur neregulat, iar leziunea de la nivelul toracelui posterior, respectiv echimoze violacee s-a putut produce prin lovire cu un corp dur. Pentru încadrarea juridică în această infracţiune, s-a avut în vedere zona vitală vizată de către inculpat, respectiv zona capului şi obiectul vulnerant folosit, respectiv un par, dar şi starea de provocare a inculpatului”, mai declarată procurorii olteni.

Acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor, tânărul de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Procurorii Parchetului Olt deja au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Olt arestarea preventivă a agresorului pentru o perioadă de 30 de zile. Pentru fapta sa, acesta riscă ani grei de închisoare.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți