Confirmat la începutul lunii septembrie cu virusul SARS-CoV-2, Ion Aliman, primarul comunei Deveselu, este acum internat la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti. Internat iniţial la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din judeţul Olt, starea acestuia s-a înrăutăţit săptămâna trecută, iar familia a solicitat transferul său la spitalul din Capitală, iar acum starea de sănătate a edilului este stabilă.
Potrivit unor surse medicale din Spitalul Caracal, analizele prelucrate miercurea trecută ale pacientului Ion Aliman au fost bune, însă cu trecerea orelor au apărut unele complicaţii, având în vedere că în urmă cu ceva timp a făcut un transplant de rinichi, şi a fost transferat pe Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. Joi, la cererea familiei, avea să ajungă la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.
Nicolae Dobre, viceprimarul comunei Deveselu, spune că starea de sănătate a primarului din localitate, infectat cu COVID-19, este acum stabilă.
„Este internat la Spitalul Colentina acum, după ce a fost internat la Caracal, iar starea sa este stabilă. Nu este ţinut în viaţă de aparate, dar este intubat, adică este ajutat cu oxigen pentru ca plămânii să poată respira. Tubajul mai este şi pentru ca toate organismele vitale să fie oxigenate corespunzător. Nu ştiu să vă spun nici ce rezultat a avut la al doilea test pentru depistarea Coronavirusului, deoarece l-a făcut acolo la Bucureşti, unde sunt reguli stricte. Nu am mai putut comunica cu dânsul, pentru că nu l-a lăsat cu telefon acolo. Nici familia este posibil să nu ştie cum se mai simte, pentru că toţi membrii săi, respectiv soţia, băiatul şi nora, aveau să afle că sunt negativi la COVID-19 chiar în ziua în care el a fost transferat. Ei locuiau împreună într-o casă din Caracal, iar după ce primarul a fost pozitivat ei au fost izolaţi la domiciliu”, a declarat viceprimarul din Deveselu.
Ion Aliman este candidatul PSD la Primăria Deveselu la alegerile locale din 27 septembrie, pentru un al treilea mandat, acesta fiind primar din anul 2012.
Cătălin FIRCOIU