Angajații Armatei, împreună cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din țară, au încheiat un protocol de colaboraren și înceând din această săptămână mai mulți militari vor fi operatori call-center și vor oferi informații persoanelor care sunt diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2. În județul Olt, vor fi 25 de militari de la o unitate militară locală care vor furniza date pacienților confirmați cu COVID-19.
Cătălin FIRCOIU
Colaborarea a început de marți, 15 decembrie, potrivit unui comunicat remis de specialiștii în sănătate publică din județ.
„DSP Olt informează că, începând cu data de 15 decembrie, a demarat colaborarea cu 25 angajați din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MapN) din județ, care vor asigura permanența în call-center, organizată în ture. Instructajul militarilor s-a efectuat de personalul specializat din cadrul DSP Olt, pentru a putea furniza informații cu privire la infecția COVID-19, la numărul de telefon 0214.144.449. Personalul din cadrul MApN își va desfășura activitatea în cadrul unității militare, care este din județ, dar al cărei nume nu îl putem menționa, apelurile telefonice fiind redirecționate”, au precizat reprezentanții DSP.
În total, MApN pune la dispoziția direcțiilor de sănătate publică din țară aproximativ 600 de militari pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale de combatere a efectelor pandemiei de Coronavirus.
Militarii vor îndeplini sarcini de operatori call-center, pentru realizarea de anchete epidemiologice, precum și de operatori calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc în cadrul acțiunilor de limitare a infecției cu virusul SARS-CoV-2, transmite ministerul.
Colaborarea DSP-urilor cu militarii a început și în alte județe de marți, precum Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman și Tulcea.
Sunt pregătite efective care să-și desfășoare activitatea, în aceleași condiții, și în municipiul București și în alte județe, în funcție de solicitările direcțiilor de sănătate publică. MApN realizează colaborarea cu DSP-urile în baza unor protocoale instituționale, la cerința acestora.