2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

79 de cazuri noi Coronavirus și două decese, raportate duminică în Olt

- Advertisement -

Județul Olt are deja 12.767 de persoane diagnosticate cu infecția COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit cifrelor anunțate duminică de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Numai în ultima zi au fost comunicate 79 dintre aceste îmbolnăviri, iar oficialii de la Centru au anunțat din nou persoane internate în spital cu rezultat pozitiv la retestarea pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, dar și două decese.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi și sunt internați în unitățile medicale din județ, în ultimele 24 de ore au fost șapte persoane reconfirmate pozitiv cu infecția COVID-19. 

Din totalul de 12.767 de olteni diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, sunt 293 care au pierdut lupta cu boala, însă majoritatea dintre aceștia aveau și boli asociate grave. Două dintre decese au fost anunțate duminică.

Primul dintre ele este al unei femei, în vârstă de 56 ani, din mediul urban, care pe 16 martie s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în 21 martie fiind confirmată. Din păcate, sâmbătă, 27 martie, aceasta a murit, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, bronhopneumonie și infecția COVID-19. Ca și comorbidități aceasta avea hipertensiune arterială. Celălalt deces este al unui bărbat de 63 ani, din mediul urban, care s-a internat la Spitalul Slatina pe 23 martie, în aceeași zi fiind și pozitivat. Sâmbătă, inima sa a încetat să mai bată, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, bronhopneumonie și infecția COVID-19. Acesta mai suferea și de alte probleme de sănătate, precum diabet zaharat tip II, astm bronșic și insuficiență renală cronică.

Statisticile oficiale ale autorităților centrale mai arată că rata de incidență a cazurilor de Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, este în creștere și duminică este în Olt de 1,67 la mia de locuitori, județul fiind în  scenariul galben.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți