Județul a ajuns la 14.541 infecții cu virusul SARS-CoV-2, înregistrate de la începutul pandemiei. Potrivit raportării Grupului de Comunicare Strategică, în ultima zi au fost încă 13 olteni diagnosticați cu COVID-19. În Olt avem și acum bolnavi care sunt internați în spital și au același rezultat pozitiv la retestarea pentru depistarea noului Coronavirus, iar marți a fost o nouă zi în care oficialii de la Centru au mai comunicat un deces.
Potrivit autorităților centrale, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților internați în unitățile medicale din Olt, care erau deja pozitivi, în ultimele 24 de ore au fost trei persoane reconfirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Totodată, 381 dintre cei 14.541 olteni diagnosticați cu Coronavirus, au pierdut lupta cu boala, majoritatea acestora având însă și boli asociate grave. Oficialii de la Centru au anunțat marți unul dintre aceste decese, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 ani, din mediul rural.
În data de 4 mai acesta s-a internat la Spitalul Municipal Caracal, unitatea spitalicească suport COVID-19 din județul Olt, în aceeași zi fiind și confirmat. Din nefericire, luni, 24 mai, inima sa a încetat să mai bată, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie, bronhopneumonie și infecția COVID. Ca și comorbidități acesta avea insuficiență cardiacă congestivă clasa III NYHA, hipertensiune arterială primară, boala cardiacă ischemică și nefropatie autoimună în observație.
Iar în privința incidenței COVID-19, cumulată în ultimele 14 zile, aceasta este în prezent de 0,35 cazuri la mia de locuitori, județul situându-se în scenariul verde. Potrivit datelor, rata de infectare a fost într-un ușoară scădere față de ziua anterioară când a fost de 0,37.
Situația epidemiologică la zi
14.541 persoane confirmate de la începutul pandemiei
13 cazuri noi
14.029 persoane vindecate de la începutul pandemiei
27 persoane internate
7 persoane internate pe secțiile Anestezie și Terapie Intensivă
102 persoane aflate în izolare la domiciliu
151 persoane aflate în carantinare la domiciliu
59.590 teste efectuate de la începutul pandemiei
381 decese