2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, acțiune de control a transporturilor de persoane. Nouă conducători auto au fost găsiți băuți

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri din Olt au organizat și desfășurat marți dimineață, între orele 06:00 – 09:00, o acţiune privind legalitatea transportului de persoane, deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane  de către operatorul de transport şi de conducătorul auto și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie, cu opririle aferente, precum şi depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcolului sau a altor substanţe. Abaterile constatate nu au întârziat să apară, iar în numai trei ore oamenii legii au dat aproape 70 de amenzi în cuantum de peste 24.000 de lei. Nouă dintre contravenții s-au aplicat șoferilor unor mijloace de transport în comun, depistați băuți în trafic.   

„Acţiunea s-a desfăurat pe raza judeţului Olt, scopul fiind verificarea respectării capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și pentru verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au constatat o infracţiune şi au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.015 de lei, pentru abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, din acestea șapte fiind date pentru încălcarea normelor privind transportul de persoane, în valoare de 11.030 lei, nouă pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat şi 52 pentru alte abateri. Totodată, oamenii legii au reținut nouă permise de conducere şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Șase călători în plus, depistați într-un microbuz

O amendă usturătoare a fost dată unui șofer care transporta cu șase călători mai mult decât numărul locurilor înscris în certificatul de înmatriculare.

„În jurul orei 07:00, pe Drumul Naţional 65 – European 574, pe raza comunei Slătioara, a fost depistat un conducător auto în timp ce efectua transport de persoane având în microbuz șase persoane în plus faţă de numărul de locuri înscris în certificatul de înmatriculare. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 9.000 de lei”, a spus reprezentantul IPJ Olt.

La aceeași oră, pe strada Spiru Haret, din municipiul Caracal, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți