După inaugurarea locului de joacă din cartierul Bold, unde este și un monument în urma unui „bold” și pe soclul căruia sunt inscripționate toate poreclele familiilor din zona aceea, dar și a celui din Piața Victoriei, reprezentanții administrației publice din Caracal au adus în acest sfârșit de săptămână o nouă bucurie pe chipurile copiilor din zona Pârâu. Autoritățile locale au avut parte și de un invitat special în persoana lui Adrian Chesnoiu, deputat de Olt al Partidului Social Democrat și fost viceprimar al Caracalului.
Parlamentarul oltean a luat parte astfel la inaugurarea celui de-al treilea loc de joacă care a fost amenajat în municipiul Caracal în cursul acestui an.
Alături de social democratul Adrian Chesnoiu au fost, bineînțeles, Ion Doldurea, primarul urbei, și viceprimarul Mana Samiee, dar și zeci de copii care încă din prima zi au luat cu asalt locul de joacă din zona Pârâu.
„A fost inaugurat un nou loc de joacă în zona Pârâu, la nici o lună după ce a fost dat în folosință un spațiu de joacă pentru copiii din cartierul Bold. Primarul Ion Doldurea, alături de deputatul PSD Adrian Chesnoiu și viceprimarul municipiului nostru, Marina Samiee, au fost prezenți la locul de joacă alături de copiii care așteptau de mai mult timp acest moment. Totodată, pe lângă amenajarea acestui spațiu de joacă pentru copii, a fost reconfigurat și pus în valoare un teren viran, prin transformarea acestuia în parcare publică. Împreună se poate să construim un oraș așa cum ni-l dorim!”, au transmis autoritățile locale din Caracal.
Atât locul de joacă din zona Pârâu, cât și cele din cartierul Bold și Piața Victoriei, au fost date în folosință în mai puțin de două luni și jumătate.