2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Inspectorii de muncă, zeci de controale în județ pentru a vedea cum se desfășoară munca la domiciliu – telemunca

- Advertisement -

Modul de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemuncă, decalararea programului de lucru, securitatea și sănătatea la locul de muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19, a fost verificat în perioada 12 – 16 iulie de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, în cadrul unei campanii desfășurată la nivel național. Au avut loc zeci de controale la angajatori cu domenii de activitate precum confecții textile, administrație publică locală, fabricarea pâinii, asistență medicală de specialitate și captarea, tratarea și distribuția apei, cu peste 2.800 de angajați, iar în urma acestora s-au dispus mai multe măsuri de remediere a deficiențelor constatate și s-au aplicat peste zece avertismente.

Verificările inspectorilor de muncă olteni s-au desfășurat atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

În domeniul relațiilor de muncă, ITM Olt a efectuat 14 controale, angajatorii controlați activând în domenii de activitate precum confecții textile, administrație publică locală, fabricarea pâinii, asistență medicală de specialitate, captarea, tratarea și distribuția apei,  având un număr de 1.351 de salariați, dintre care 449 au programul de lucru decalat, unul lucrează în regim de telemuncă/muncă la domiciliu și au fost dispuse patru măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au avut loc 15 controale, angajatorii controlați activând în aceleași domenii de activitate, cu 1.486 de salariați. În urma acestora, s-au dispus 14 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și aplicate 14 sancțiuni contravenționale constând în avertismente.

Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost: nedecalarea programului de lucru conform Legii 55 din anul 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Coronavirus; nerectificarea datelor transmise în mod eronat în REVISAL – în domeniul relațiilor de muncă; neevaluarea riscurilor specifice condițiilor de contaminare cu virusul SARS-CoV-2; neasigurarea instruirii corespunzătoare a lucrătorilor responsabili cu acordarea primului ajutor; neactualizarea documentului de evaluare a riscurilor în vederea stabilirii măsurilor  pentru combaterea virusului ucigaș – în domeniul securității și sănătății în muncă.

Printre principalele obiective ale campaniei din perioada 12 – 16 iulie, în cadrul căreia au acționat și inspectorii de muncă oltene, au fost: verificarea angajatorilor care au mai mult de 50 de salariați cu privire la aplicarea prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemuncă, decalarea programului de lucru și securitatea și sănătatea în muncă; identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii controlați, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; identificarea neconformităților în domeniul securității și sănătății în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii controlați a prevederilor legale în vigoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți