Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt au dat publicității noile date privind rata de infectare cu noul Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, iar joi aceasta este în județ de 7,32 îmbolnăviri la 1.000 de persoane. Față de ziua trecută a crescut, însă în Slatina, municipiul reședință a județului Olt, după câteva zile în care a fost constantă sau a crescut, la ora actuală a scăzut din nou și față de 12,80 cât era miercuri, joi este de 12,55 infecții SARS-CoV-2 la mia de locuitori.
Într-o ușoară scădere este incidența și în municipiul Caracal, fiind joi de 8,65, față de 8,83 cât a fost în ziua anterioară.
Comuna Priseaca continuă să aibă cea mai mare rată de îmbolnăvire cu COVID-19 la mia de locuitori din județul Olt, în prezent aceasta fiind de 14,87, iar cea mai mică este tot în comuna Cezieni, de 0,63.
Sunt la această dată și 38 de unități administrativ teritoriale în care incidența este mai mare de 6 infecții cu virusul SARS-CoV-2 la o mie de persoane, în acestea purtarea măștii de protecție sanitară fiind obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, cu unele excepții. Pe lângă municipiile Slatina și Caracal, printre ele se află și orașele Balș – 10,86, Potcoava – 7,81, Corabia – 7,30 și Piatra Olt – 6,96.
Însă, joi este și cea de-a patra zi consecutivă în care în toate cele 112 localități ale Oltului sunt persoane confirmate cu noul Coronavirus.
Care este rata de infectare cu virusul ucigaș în fiecare localitate din județ
1 | PRISEACA | 14,87 |
2 | MILCOV | 13 |
3 | COLONEŞTI | 12,89 |
4 | TĂTULEŞTI | 12,59 |
5 | MUNICIPIUL SLATINA | 12,55 |
6 | OSICA DE SUS | 12,11 |
7 | CURTIŞOARA | 11,48 |
8 | VÂLCELE | 11,24 |
9 | BĂBICIU | 10,89 |
10 | ORAŞ BALŞ | 10,86 |
11 | SCHITU | 10,8 |
12 | OBÂRŞIA | 10,21 |
13 | SLĂTIOARA | 9,8 |
14 | TESLUI | 9,44 |
15 | BALDOVINEŞTI | 8,75 |
16 | BOBICEŞTI | 8,66 |
17 | MUNICIPIUL CARACAL | 8,65 |
18 | VĂDASTRA | 8,61 |
19 | MĂRUNŢEI | 8,34 |
20 | GHIMPEŢENI | 8,14 |
21 | OSICA DE JOS | 7,97 |
22 | ORAŞ POTCOAVA | 7,81 |
23 | BRÂNCOVENI | 7,73 |
24 | STREJEŞTI | 7,45 |
25 | BREBENI | 7,33 |
26 | COTEANA | 7,3 |
27 | ORAŞ CORABIA | 7,3 |
28 | IANCU JIANU | 7,11 |
29 | ORAŞ PIATRA-OLT | 6,96 |
30 | SPRÂNCENATA | 6,76 |
31 | BÂRZA | 6,64 |
32 | ICOANA | 6,63 |
33 | VALEA MARE | 6,6 |
34 | DEVESELU | 6,56 |
35 | PLEŞOIU | 6,54 |
36 | ORLEA | 6,36 |
37 | ROTUNDA | 6,22 |
38 | CÂRLOGANI | 6,15 |
39 | CORBU | 6 |
40 | FĂRCAŞELE | 5,99 |
41 | GĂVĂNEŞTI | 5,97 |
42 | TRAIAN | 5,59 |
43 | VIŞINA NOUĂ | 5,56 |
44 | GĂNEASA | 5,51 |
45 | CRÂMPOIA | 5,29 |
46 | PÂRŞCOVENI | 5,24 |
47 | GOSTAVĂŢU | 5,22 |
48 | OPORELU | 5,21 |
49 | BĂLTENI | 5,09 |
50 | POBORU | 5,04 |
51 | SÂRBII – MĂGURA | 5,01 |
52 | BĂRĂŞTI | 4,99 |
53 | CĂLUI | 4,99 |
54 | VULPENI | 4,85 |
55 | MIHĂEŞTI | 4,65 |
56 | ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT | 4,51 |
57 | RUSĂNEŞTI | 4,47 |
58 | VITOMIREŞTI | 4,46 |
59 | IANCA | 4,39 |
60 | RADOMIREŞTI | 4,36 |
61 | SCĂRIŞOARA | 4,3 |
62 | ORAŞ SCORNICEŞTI | 4,28 |
63 | STUDINA | 4,28 |
64 | GRĂDINILE | 4,15 |
65 | ŞERBĂNEŞTI | 4,15 |
66 | SÂMBUREŞTI | 4,14 |
67 | VLĂDILA | 4,08 |
68 | FĂLCOIU | 4,07 |
69 | GÂRCOV | 4,06 |
70 | IPOTEŞTI | 3,94 |
71 | REDEA | 3,93 |
72 | SPINENI | 3,88 |
73 | GURA PADINII | 3,72 |
74 | VĂLENI | 3,67 |
75 | OPTAŞI-MĂGURA | 3,66 |
76 | STOENEŞTI | 3,59 |
77 | GROJDIBODU | 3,57 |
78 | TUFENI | 3,55 |
79 | IZBICENI | 3,47 |
80 | MOVILENI | 3,46 |
81 | DOBREŢU | 3,42 |
82 | DOBROTEASA | 3,42 |
83 | STOICĂNEŞTI | 3,4 |
84 | VOINEASA | 3,4 |
85 | GIUVĂRĂŞTI | 3,35 |
86 | DOBROSLOVENI | 3,25 |
87 | IZVOARELE | 3,24 |
88 | GRĂDINARI | 3,21 |
89 | LELEASCA | 3,19 |
90 | TOPANA | 3,18 |
91 | VERGULEASA | 3,08 |
92 | PERIEŢI | 3,05 |
93 | VULTUREŞTI | 2,85 |
94 | CUNGREA | 2,84 |
95 | BUCINIŞU | 2,74 |
96 | VĂDĂSTRIŢA | 2,65 |
97 | NICOLAE TITULESCU | 2,64 |
98 | VIŞINA | 2,61 |
99 | FĂGEŢELU | 2,59 |
100 | URZICA | 2,48 |
101 | SEACA | 2,47 |
102 | DĂNEASA | 2,35 |
103 | TIA MARE | 2,25 |
104 | DOBRUN | 2,12 |
105 | OBOGA | 1,84 |
106 | MORUNGLAV | 1,82 |
107 | ŞOPÂRLIŢA | 1,73 |
108 | DRĂGHICENI | 1,67 |
109 | BRASTAVĂŢU | 1,48 |
110 | CILIENI | 1,34 |
111 | ŞTEFAN CEL MARE | 0,64 |
112 | CEZIENI | 0,63 |