Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat săptămâna trecută o campanie de identificare a cazurilor de muncă nedeclarată și verificare a modului în care se respectă dispozițiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase – cod CAEN 107 și comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate – cod CAEN 4724. Campania a fost una la nivel național, iar în județ, în municipiul Slatina și orașul Scornicești, inspectorii de muncă au găsit nereguli la două brutării, unde își desfășurau ilegal activitatea patru muncitori, aceștia neavând încheiat vreun contract de muncă.
În perioada campaniei, care a avut loc între 22 și 26 noiembrie, inspectorii de muncă olteni au efectuat aproape 40 de controale atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și și domeniul securității și sănătății în muncă.
21 de angajatori au fost verificați în domeniul relațiilor de muncă, în urma controalelor fiind dispuse 28 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și au fost aplicate două amenzi în cuantum de 80.000 de lei, pentru identificarea la doi angajatori, din localitățile Slatina și Scornicești, a patru persoane care desfășurau muncă nedeclarată, neavând încheiate contracte individuale de muncă, în formă scrisă.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost 17 angajatori controlați, iar în urma acestor verificări au fost dispuse 20 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și s-a aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 lei, unui angajator din Scornicești pentru neprezentarea documentelor solicitate de către inspectorii de muncă.
Potrivit Inspecției Muncii Olt, cele mai frecvente deficiențe constatate în timpul controalelor au fost: netransmiterea elementelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității salariatului în cauză; folosirea la muncă de persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă; neplata drepturilor salariale la termenele prevăzute în contractele individuale de muncă; nepăstrarea la locul de muncă a copiilor contractelor individuale de muncă ale salariaților care prestează activitate în acel loc; nu au fost asigurate riscurile specifice generate de atmosphere posibil explozive; nu se ține evidența zonelor cu risc ridicat și specific stabilite în urma evaluării riscurilor; nepunerea la dispoziția inspectorilor de muncă a documentelor solicitate de către aceștia, necesare controlului.