5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fotografii deocheate cu o profesoară de tehnologie, în telefoanele mai multor elevi. Conducerea unei școli, dar și ISJ Olt, fac anchetă

- Advertisement -

Este profesoară de educație tehnologică la școlile din Valea Mare, Teslui, Bărăști și Corbu, însă în timpul liber pare să îi șocheze pe elevii cărora le predă, dar și pe părinții acestora. În vacanța de iarnă de iarnă femeia de 56 de ani a ținut să-și schimbe starea pe rețeaua sa de socializare Whatsapp, postând mai multe poze deocheate, respectiv fotografii cu zonele sale intime, iar acestea au putut fi văzute și de copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Au salvat pozele și chiar le-au trimis la colegi de-ai lor, într-un final acestea ajungând în sute de telefoane.

Elevii s-au șocat, la fel și părinții lor, dar și colegii de cancelarie ai dascălului, conducerea Școlii Gimnaziale din comuna Valea Mare fiind sesizată cu privire la activitatea acesteia din afara orelor de program, mai ales cea pe care a avut-o în perioada sărbătorilor de iarnă.

După ce reprezentanții unității de învățământ au fost înștiințați, aceștia au intrat în legătură cu profesoara de tehnologie, spunându-i să șteargă pozele indecente, iar acest lucru chiar s-a întâmplat. Chiar la școala de la Valea Mare o comisie de cercetare disciplinară va face o anchetă în acest caz.

„Doamna este cadru didactic la noi și automat este cadru inclus în grupurile claselor, pentru că predă la acestea. Pe mine m-a sunat un elev, cum că la starea de Whatsapp a doamnei, la poza de profil, apar poze imorale, și atunci am luat atitudine, am sunat-o pe doamna, să facă ce face și să le șteargă, doar că elevii au discutat între ei și pozele le-au trimis unii de la ceilalți. Părinții au făcut deja o sesizare la școală, și în urma sesizării acestora și a copiilor ne-am sesizat și noi, pentru că altfel eu nu stau să intru la starea nimănui să văd ce postează, nu am timp de așa ceva. Ca urmare a sesizării acestora, vom lua și noi atitudine. Nu au mai existat probleme de acest gen. Nu face probleme, vine la școală, își vede de activitate, nu au fost probleme, nu probleme de genul acesta vă spun încă odată”, a declarat Cristina Oprițescu, directoarea școlii, jurnaliștilor PTV Oltenia, care au încercat să ia legătura telefonic cu profesoara surprinsă în ipostaze deocheate, iar aceasta nu a făcut decât să respingă apelul.

O anchetă este desfășurată și de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Olt.

„Va urma, bineînțeles, o anchetă, pe care școala o va face. Bineînțeles că și noi ne vom interesa de parcursul acestei anchete, nu vreau să mă antepronunț, nu ar fi corect nici față de doamna profesoară, nici față de comunitățile unde aceasta își desfășoară activitatea didactică. Pot doar să spun că acest eveniment nu face onoare unui cadru didactic”, a declarat Victor Iacobescu, șeful învățământului oltean, citat de PTV Oltenia.

Până când vor fi luate anumite măsuri cu profesoara, care este văduvă, aceasta continuă să le predea elevilor de la cele patru școli oltene educația tehnologică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți