1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Iancu Jianu, scos cu mascații din autoturismul său după ce a adresat injurii polițiștilor rutieri din Craiova

- Advertisement -

Un bărbat de 47 de ani, din comuna olteană Iancu Jianu, a fost marți după-amiaza protagonistul unui adevărat scandal ce a avut loc în trafic, pe strada Calea București, din municipiul Craiova. Acesta s-ar fi adresat unui echipaj rutier din localitate, spunându-le polițiștilor că un alt conducător auto nu i-ar fi acordat prioritate și i-ar fi sfătuit pe aceștia să soluționeze incidentul. Oamenii legii i-au transmis că ei sunt cei care trebuie să constatate ceea ce a sesizat olteanul, iar acesta, nemulțumit de răspunsul primit, a început să-i înjure și să le arate semne obscene.

Șoferul apoi a fugit de la fața locului, polițiștii rutieri au pornit în urmărirea sa, reușind să-l blocheze. Însă, bărbatul din Iancu Jianu a refuzat să coopereze cu aceștia și s-a închis în interiorul mașinii, blocând portierele. Pentru a putea fi scos, a fost nevoie de intervenția mascaților.

„În cursul acestei zile, lângă un echipaj de poliţie format din poliţişti ai Biroului Rutier Craiova, ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Bucureşti, din localitate, a oprit un conducător auto care le-a adresat injurii poliţiştilor şi care a fugit de la faţa locului. S-a procedat la urmărirea autoturismului şi întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, după aproximativ 1,5 kilometri acesta a fost blocat. După oprire, șoferul a refuzat să coopereze cu poliţiştii şi a blocat portierele autoturismului pe interior. La faţa locului s-au deplasat luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Dolj, care au efectuat extragerea conducătorului auto din autoturism. În urma legitimării s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 47 de ani, din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Pentru scandalul povocat în trafic, olteanul a trebuit apoi să dea explicații la sediul Poliției, fiind amendat. Totodată, a rămas și fără permisul auto. „Acesta a fost condus la sediul unităţii de poliţie unde a fost testat cu aparatul etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru adresare de injurii precum şi pentru neoprirea la semnalul poliţiştilor, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce”, a mai spus reprezentantul IPJ Dolj.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți