Cei peste 80 de absolvenți ai promoției 2022 de la Filiala Slatina a Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, au avut parte joi, 26 mai, de o festivitate de premiere emoționantă. Printre oaspeții profesorului Victor Tița, director al facultării de la Slatina, au fost Adrian Dinu Toma, decanul facultății de la București, prefectul de Olt Florin Homorean, Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Alexandru Berechet, viceprimarul municipiului Slatina, și Victor Iacobescu, inspectorul adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Olt.
„Îi celebrăm astăzi (joi, 26 mai n.r.) pe cei 84 de absolvenţi de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală de la Filiala Slatina, care au reuşit să absolve şi care, în curând, vor avea şi susţinerea lucrării de diplomă. Fac parte din cea de-a 20-a generaţie a facultăţii din Slatina şi se adaugă celor peste 2.900 de studenţi, care de-a lungul anilor au absolvit învăţământul la zi. Specializările pe care facultatea noastră le oferă sunt, pentru învăţământ la zi şi la distanţă, ingineria şi managementul afacerilor în agricultură. Pentru învăţământ la distanţă, se adaugă şi managementul alimentaţiei publice. În acelaşi timp, oferim 100 de locuri, pentru primul an de studiu, şi am venit cu această ofertă în faţa absolvenţilor de liceu”, a declarat Victor Tiţa.
Noii ingineri au fost felicitați și de prefectul județului.
„Este o chestiune foarte importantă pentru judeţul nostru, având în vedere că şi economia agrară are un aport important, în economia judeţului nostru. Este un judeţ în care balanţa comercială este încă pozitivă, unul dintre puţinele judeţe ale României. Cred că şi agricultura contribuie la acest rezultat, iar facultatea din Slatina a intrat în tradiţie. Avem mai multe serii de studenţi care au absolvit cursurile universitare aici şi specializările sunt pretabile pentru activităţile din judeţul nostru”, a precizat Homorean.
Ionuţ Ivan, vicepreședintele CJ Olt, a menționat că se bucură să îi vadă pe specialiștii de mâine din agricultură.
„Aşa cum ştim cu toţii, agricultura făcută de către profesionişti, la o scară cât mai largă şi cu tehnologie avansată, înseamnă un mare progres şi venituri foarte importante pentru acest domeniu. Din discuţiile pe care le-am avut, în ultimul an şi jumătate, cu marii fermieri din judeţul nostru, un număr destul de important dintre aceşti absolvenţi sunt aşteptaţi în câmpul muncii”, a spus Ivan.