Lucrările ce se desfășoară la Drumul Expres 12 (DEx 12), Craiova – Slatina – Pitești sunt în toi pe Lotul 2 al Trononului II, în dreptul comunei Valea Mare, motiv pentru care traficul rutier pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile municipiul Slatina și această localitate, este restricționat până joi seară, 16 iunie, la ora 20:00. De dimineață, de la ora 08:00, se circulă cu dificultate în zonă.
„Traficul rutier se va desfășura alternativ, pe sensul de deplasare Slatina spre Pitești, fiind folosiți piloți de dirijare ai executantului lucrărilor. Restricțiile de trafic sunt necesare pentru continuarea lucrărilor la Drumul Expres 12, iar pe această cale îi sfătuim pe conducătorii de autovehicule cu masa totală maxim autorizată mai mică de 3,5 tone să folosească, ca rută ocolitoare, Drumul Județean 653, respectiv Drumul Județean 657, ce tranzitează localitatea Valea Mare”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Olt.
Sursa citată mai arată că polițiștii rutieri sunt în zonă pentru monitorizarea și fluidizarea circulației autovehiculelor și recomandă șoferilor să manifeste răbdare și prudență în trafic și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar.