7.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 30 de controale efectuate de inspectorii de muncă la benzinăriile din județ. S-au aplicat amenzi de 6.500 de lei

- Advertisement -

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, între 15 – 22 iulie, Campania de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum și verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto. Astfel, s-au efectuat peste 30 de controale la benzinăriile din județ, fiind aplicate amenzi de 6.500 de lei.

În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 16 controale, în urma acestora fiind constatate zece neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost dată o sancțiune contravențională de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară.
Alte 18 controale s-au efectuat în domeniul securității și sănătății în muncă, în urma cărora s-au constatat 26 de neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.500 lei pentru neevaluarea riscurilor specifice.

Potrivit inspectorilor de muncă, cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost neacordarea sporului pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă/duminică; neevidențierea zilelor libere acordate ca urmare a desfășurării activității în zilele de sărbătoare legală; neevidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru.

Iar cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost neevidențierea zonelor cu risc ridicat și specific; neprelucrarea fișelor care conțin date de securitate; instruire periodică inadecvată; neasigurarea controlului medical periodic.

Obiectivele acțiunii ce a avut drept scop controlul stațiilor PECO din Olt au fost identificarea angajatorilor care nu au respectat prevederile legale care reglementeaza relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, precum și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activități de distribuție a carburanților auto; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor din domeniul menționat, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă si securitatea și sănătatea în muncă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți