3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Numărul șomerilor olteni a crescut în luna octombrie. Aproape 8.000 de persoane fără un job

- Advertisement -

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță că la sfârșitul lunii octombrie 2022, în evidențele instituției, erau înregistrați aproape 8.000 de șomeri, mai exact 7.920, din care 3.579 sunt femei, rata șomajului fiind astfel de 6,12%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5,70 %, luna trecută acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,42 puncte procentuale.

Din totalul de 7.920 persoane fără un loc de muncă, 870 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 7.050 erau neindemnizați, iar în ceea ce privește mediul de rezidență 6.484 provin din mediul rural și 1.436 din cel urban.

Pe grupe de vârste, cei mai mulți olteni fără un job au între 40 și 49 de ani – 1.627, urmați de cei peste 55 de ani – 1.477, între 50 și 55 de ani – 1.354, între 30 și 39 de ani – 1.296, sub 25 de ani – 1.253, iar cei mai puțin sunt cei cu vârsta cuprinsă 25 și 29 de ani – 913.

Datele AJOFM Olt mai arată că cele mai multe persoane din județ care se află în căutarea unui loc de muncă au studii profesionale, urmate de cele cu liceu terminat.

„Șomerii cu nivel de instruire profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt – 37,41%, apoi șomerii cu nivel de instruire liceal – 24,98%, urmați de cei cu nivel de instruire primar și fără studii – 19,44 %), iar 15,01% au absolvit învățământul gimnazial. Șomerii cu nivel de studii postliceale reprezintă 1,28 %, iar cei cu studii superioare au o pondere de 1,87%”, a declarant Elena Iordache, purtător de cuvânt al instituției.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare (un program prin care se stabileşte gradul de ocupabilitate în funcţie de nivelul de pregătire, meserie, experienţă, vârstă şi domiciliu n.r.), se prezintă astfel: 1.859 persoane foarte greu ocupabile, 3.609 greu ocupabile, 1.823 mediu ocupabile, iar 629 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenției, mai spune reprezentantul AJOFM Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți