Cazurile de viroze respiratorii la copii, văzute de medicii de familie și în centrele de permanență
Pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primire Urgențe, la nivel național au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii. În total, sunt pregătite în jur de 60 de unități ambulatorii pentru copii cu simptomatologia unei răceli de sezon, cu circuite separate, însă niciunul dintre acestea nu a fost înființat și în Olt, potrivit listei publicate pe Ministerul Sănătății. Însă, cazurile de viroze respiratorii și pneumonii la oltenii cu vârsta cuprinsă între 0 și 19 pot fi văzute la nivelul județului în cabinetele medicilor de familie, dar și în zece centre de permanență din comunele Bobicești, Brastavățu, Baldovinești, Crâmpoia, Dobroteasa, Mihăești, Strejești, Osica de Sus, Vlădila și Vișina.
Datele Direcției de Sănătate Publică Olt arată că în ultima săptămână, în județ au fost peste 1.600 de cazuri de infecții respiratorii acute și infecții respiratorii acute severe, aproximativ o sută de persoane fiind internate în unitățile spitalicești cu paturi, unde au primit tratament de specialitate. Mai exact, au fost 1.161 de olteni diagnosticați cu viroze, cu 16 internări, iar alți 451 au avut pneumonie, 78 dintre ei fiind internați.
Iar cei mai mulți dintre ei au fost copiii, de la bebelușii de doar câteva luni până la adolescenți și tineri de până la 19 ani. Potrivit DSP Olt, au fost 937 de olteni din categoria de vârstă 0 – 19 ani diagnosticați cu viroze, 14 fiind internați, iar 303 au fost diagnosticați cu pneumonii, iar 72 au fost internați.
Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare, potrivit MS.
„Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare. Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3 – 5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică. Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU sau Compartimentul de Primire Urgențe)”, transmit reprezentanții ministerului.