Mai bine de jumătate de țară este și duminică sub o atenționare meteorologică Cod galben de vreme capricioasă, printre județele afectate fiind și Olt. Astfel, în intervalul orar 12:00 – 23:00, potrivit meteorologilor, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta cu ploi torențiale, vijelii, chiar și grindină.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit reprezentanții Adminstrației Naționale de Meteologie.
Potrivit avertizării meteo emisă duminică dimineață, astfel de fenomene vor fi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni.
Cătălin FIRCOIU