5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 2.000 de copii din Olt și alte 15 județe, participanți la a ediția a XXIII-a a Concursului „Călușul Românesc” de la Slatina

- Advertisement -

Devenit deja tradiție la Slatina, în perioada 14 – 18 iunie, la Slatina, se va desfășura a XXIII-a a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”. Dacă la prima ediție evoluau în concurs numai 250 de participanți, acum numărul acestora a ajuns la aproximativ 2.000. Sunt zeci de formații din Olt care vor urca pe scena amenajată în Parcul Tineretului în zilele următoare, dar și alte zeci din mai multe județe ale țării, iar ca o premieră la concurs este invitat în anul 2023 un ansamblu folcloric din Germania.

Ansambluri din 16 județe, respectiv Olt, Vâlcea, Bacău, Botoșani, Călărași, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Tulcea, Timiș, Suceava, Sibiu, Argeș și Dâmbovița vor fi prezente la Slatina în cadrul concursului călușăresc. Ca și în ultimii ani, organizatorii au pregătit un tablou coregrafic care va uimi întregul public din Parcul Tineretului, titlul acestuia fiind „Nu e român ca olteanul”. Cât despre program, acesta va fi asemănător cu cel din anii trecuți.

Invitatul special este Ansamblul de dansuri folclorice „Rudolstadt” din Germania, iar călușari și membri ai ansambluri populare din peste jumătate dintre localitățile județului vor evolua în secțiuni precum ansambluri folclorice, formații de călușari, ansambluri de călușari, cete de călușari, formații de dansuri mixte, formații de dansuri fete, formații dans de băieți, solist dansator, grupuri vocale și orchestra populare.

Finanţarea acestei manifestări este asigurată de Primăria municipiului Slatina şi este de 80.000 lei, și de Inspectoratul Şcolar Județean, prin Ministerul Educaţiei, 25.000 lei. În baza parteneriatului pe care Palatul Copiilor Slatina îl are cu Centrul Județean de Cultură şi Artă Olt, această instituție culturală din urmă asigură trofeele în valoare de 2.500 lei şi, bineînţeles, sprijinul logistic şi tehnic, respectiv scenă și sunet. Aceștia sunt și principalii organizatori ai evenimentului grandios ce se va desfășura pe meleaguri slătinene în acest sfârșit de săptămână.

În anul 2022, trofeul Concursului „Călușul Românesc” de la Slatina a fost câștigat de formația de călușari „Hora Florilor”, din comuna Osica de Jos, a ansamblului folcloric din localitate, coordonat de primarul Marian Pistol și condus de maestrul coregraf George Ghiță a lu’ Porumbelu’.

Ce ansambluri folclorice din țară vor participa

Fanfara „Gabriel Chaborschi” – a Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Ansamblul Folcloric „Moineșteanca” din Moinești, Bacău
Formația de căiuți de la Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Botoșani
Ansamblul „Ghiocelul” al Palatului Copiilor Călărași, Călărași
Formația de călușari „Ghiocelul” a Palatului Copiilor Călărași, Călărași
Ansamblul Folcloric „Cununița” de la Palatul Copiilor Craiova, Dolj
Ansamblul Folcloric „Juniorii Doinei Gorjului” al Palatului Copiilor Târgu Jiu, Gorj
Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Hunedoara
Ansamblul Folcloric „Cătălina” de la Palatul Copiilor Iași, Iași
Ansamblul „Hori și joc” al Palatului Copiilor Baia Mare, Maramureș
Ansamblul Folcloric aromân „Dor” din Sarighiol de Deal, Tulcea
Ansamblul „Dorulețul” din Tulcea, Tulcea
Ansamblul „Hora Timișului” de la Palatul Copiilor Timișoara, Timiș
Ansamblul de cântece și dansuri „Plai Bucovinean” Dorna Candrenilor, Suceava
Ansamblul de călușeri din Rășinari, Sibiu
Formația de călușari Costești, Argeș
Formația de călușari Bârla, Argeș
Formația de călușari Stolnici, Argeș
Formația de călușari „Doruri de câmpie” Hărșești, Argeș
Ansamblul Folcloric „Codrulețul”, Dâmbovița
Grup vocal instrumental „Muguri Brâncoveni” al Clubului Copiilor Horezu, Vâlcea

Program oficial

Miercuri, 14 iunie

până la ora 18:00 – Primirea participanţilor
ora 20:30 – Şedinţă tehnică de organizare la Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina

Joi, 15 iunie

ora 9:00 – 10.00 – Vizită și demonstraţii artistice la sediul Inspectoratului Şcolar Județean Olt
ora 10:30 – 11:30 – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Primăriei Municipiului Slatina
ora 12:00 – 13:00 – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Consiliului Județean Olt
ora 17:00 – 18:00 – Organizarea formaţiilor pentru parada portului popular – Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor
ora 18:00 – 18:50 – Parada portului popular pe traseul Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor – Magazinul Winmarkt (Oltul) – Bulevardul Alexandru Ioan Cuza – Parcul Tineretului
ora 18:50 – 19:00 – Festivitatea oficială de deschidere a Concursului Național pentru Copii „Călușul Românesc, ediția a XXIII-a
ora 19:00 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului

Vineri, 16 iunie

ora 09:30 – 13:00 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului
ora 12:00 – 13:00 – Întâlnirea festivă a reprezentanților tuturor formațiilor invitate cu oficialitățile județului, în Sala de Festivităţi a Consiliului Judeţean Olt
ora 17:00 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului

Sâmbătă, 17 iunie

ora 09:30 – 12:30 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului
ora 14:00 – 15:00 – Simpozion la Corabia – „Obiceiuri și tradiții zonale”
ora 18:00 – Festivitatea de premiere – Gala Laureaţilor

Duminică, 18 iunie

ora 09:00 – 12:00 – Vizite la edificii culturale din județul Olt pentru formațiile din țară
ora 19:30 – Spectacol demonstrativ susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Oltului” Slatina.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți