5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

IPJ Olt: Încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București

- Advertisement -

Poliția Olt transmite că, începând de vineri, 30 iunie, și până pe 9 iulie 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, candidații care doresc să urmeze programele de studii universitare de licență organizate de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, însoțită, după caz, de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.

„Recrutarea candidaților se realizează de structurile de resurse umane ale unităților teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de structurile de resurse umane din Aparatul Central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate. Candidații care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile Inspectoratului General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată mai arată că, potrivit calendarului de desfășurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 21 iulie. Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 14 iulie, potrivit planificării întocmite de către unitățile cu atribuții de recrutare. Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic în intervalul 20 – 27 iulie, data operațiunii bancare, pentru candidații declarați apt ca urmare a soluționării contestațiilor termenul fiind prelungit până la 28 iulie. În ceea ce privește probele de concurs, evaluarea performanțelor fizice va avea loc în intervalul 18 – 24 august, în centrele zonale, iar evaluarea cunoștințelor în intervalul 29 – 30 august, în aceleași centre.

Centrele zonale de selecție sunt: Academia de Poliție „A. I. Cuza” pentru candidații din municipiul București și județele Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea, pentru candidații la frecvență redusă, precum și pentru candidații beneficiarilor; Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina pentru candidații din județele Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea; Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca pentru candidații din județele Alba, Bistrița Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu; Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș Severin, Satu Mare, Timiș; Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani pentru candidații din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea; Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni pentru candidații din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui; Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești pentru toți candidații înscriși la Facultatea de Pompieri.

În data de 31 august va avea loc afișarea rezultatelor la proba scrisă, iar în 31 august și 1 septembrie, respectiv 24 de ore de la afișarea rezultatelor, pot fi depuse contestații, exclusiv online la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Soluționarea contestațiilor se va face în cel mult două zile ulterior datei la care a expirat termenul de depunere. Examinarea medicală, inclusiv soluționarea contestațiilor, va avea loc în intervalul 5 – 29 septembrie. La data de 29 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor finale ale candidaților declarați admis.

„Menționăm că, anul acesta, la Academia de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’, la Facultatea de Poliție, programul de studii ‘Ordine și siguranță publică’ au fost scoase la concurs, la învățământ cu frecvență, 140 de locuri la specialitatea poliție, 25 pentru poliție de frontieră și 25 specialitatea jandarmi, iar la învățământ cu frecvență redusă, pentru cele trei specializări au fost scoase 50 de locuri. Pentru programul de studii universitare ‘Drept’, specializările poliție, poliție de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învățământ cu frecvență și 100 pentru învățământ la distanță. La Facultatea de Pompieri – Programul de studii ‘Instalații pentru construcții – pompieri’) au fost scoase la concurs 50 de locuri, pentru învățământ cu frecvență”, mai spune Șerban.

Mai multe detalii privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere la programul de studii universitare de licență, organizat în anul 2023 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot fi obținute accesând site-ul Ministerului Afacerilor Interne, secțiunea Carieră/ Instituții de învățământ/formare profesională (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți