După afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și online, contestațiile elevilor nemulțumiți de notele obținute sau medii au putut fi depuse sau transmise tot luni, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Ulterior, timp de trei zile, contestațiile urmează a fi soluționate, afișarea rezultatelor finale fiind programată pentru ziua de vineri, 7 iulie, în centrele de examen și online.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.