2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

14 polițiști olteni de la Ordine Publică, Criminalistică și Serviciul Rutier, misiuni în stațiunile de la malul Mării Negre până în septembrie

- Advertisement -

Suntem în plin sezon estival 2023, iar Poliția Română a luat și anula cesta măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stațiunile de la Marea Neagră. Din ultima zi a lunii iunie, în două serii, câte 220 de polițiști în fiecare serie, de la celelalte inspectorate de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, vor fi delegați și vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de pe litoralul românesc, pentru ca turiștii să își petreacă vacanța în siguranță. Printre ei sunt și 14 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„În perioada 30 iunie – 4 septembrie, pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din Constanța, vor acționa polițiști din cadrul celorlalte inspectorate de poliție județene din țară, de la formațiunile de ordine publică, investigații criminale, rutieră și criminalistică, pentru a acorda sprijin polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Română.

Potrivit agentului principal de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, cei 14 polițiști din județ sunt împărțiți în două serii, în prima, care va fi în perioada 30 iunie – 2 august, fiind opt, respectiv cinci de la Ordine Publică, doi de la Criminalistică și unul de la Serviciul Rutier, iar în cea de-a doua, ce este între 3 august – 4 septembrie, sunt șase, cinci fiind de la Ordine Publică și unul de la Serviciul Rutier. Cei doi criminaliști olteni, care vor asigura misiuni pe litoralul Mării Negre în prima serie au ca perioade 30 iunie – 16 iulie în cazul primului și 17 iulie – 2 august celălalt.

„Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor acționa pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului. În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni orice acte de violență”, mai arată Poliția Română.

Recomandări pentru turiști, în vederea petrecerii unui sezon estival în siguranță

Indiferent de locul în care vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece puteţi întâlni persoane rău intenționate!

Când mergeți la plajă, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!

Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!

Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți