3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bălșenii și osicenii, învățați de polițiștii din județ să nu devină victime ale violenței domestice, consumului de droguri și traficului de persoane

- Advertisement -

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentantul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Dolj, au desfășurat în zilele de weekend activități informativ-preventive pe linia violenței domestice, a consumului de droguri și substanțe interzise, dar și a traficului de persoane. La activitățile informativ – preventive au participat și polițiștii de ordine publică ai Poliției orașului Balș și cei ai Secției de Poliție Rurală 2 Osica de Sus, dar și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, aflați în practică la Poliția Olt.

Activitățile au fost desfășurate în zonele comerciale aglomerate din orașul Balș și în târgul săptămânal din comuna Osica de Sus.

„În cadrul activităților, polițiștii au desfășurat o sesiune de informare a persoanelor cu care au intrat în contact despre cauzele și consecințele violenței domestice și a consumului de droguri, oferind și sfaturi pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane. Polițiștii au informat persoanele prezente despre tipurile de violență domestică, respectiv: violență fizică, verbală, sexuală, economică și socială, oferind materiale informative care conțineau recomandări pentru prevenirea violenței domestice, respectiv a consumului de droguri, dar și modalități de evitare a acestora”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ.

Sursa citată mai arată că polițiștii le-au transmis participanților la discuții instituțiile cărora le pot solicita ajutorul în situația în care devin victimele unor astfel de infracțiuni.

Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?

Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc., numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci!
Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal!
Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere!
Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor!
Să nu îţi retragi plângerea!
Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor!

Sfaturi și recomandări ale polițiștilor privind prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise

Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!
Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!
Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!
Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!

Sfaturi pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane

Ţi s-a făcut o ofertă? Nu fi credul, verifică și analizează în detaliu orice ofertă primită!

Ai hotărât să pleci? Lasă cât mai multe informaţii familiei despre locul și condițiile plecării!

Ţi s-a oferit suport la plecare? Nu transmite nimănui cu niciun pretext actele tale de identitate!

Eşti deja în pericol? Cere ajutorul autoritaților, ori persoanelor cu care intri în contact!

Ce faci dacă o victimă a traficului de persoane îți cere ajutor? Nu ignora, implică-te, sesizează!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți