1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, restricționată în Olt, în zilele caniculare

- Advertisement -

Din cauza creșterii temperaturilor zilnice peste valoarea de 36 de grade Celsius, iar acestea sunt înregistrate la umbră, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere consideră că sunt necesare a se institui restricții de circulație pe drumurile naționale care tranzitează zonele aflate sub avertizări de val de căldură, caniculă și disconfort termic și valabile zilele următoare. Astfel, în perioada 17 – 19 iulie, intervalul orar 12:00 – 20:00, va fi restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naționale din județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiș, Caraș Severin, Bihor, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași. Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi traficul se va desfășura în condiții normale.

„Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44, alineatele 2 și 3 ale Ordonanței de Guvern 43 din 1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale”, arată CNAIR.

De asemenea, potrivit sursei citate, pe perioada restricțiilor de trafic vor fi exceptate utilajele proprii ale companiei, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți