UPDATE: Potrivit reprezentantului ISU Olt, în jurul orei 22:40, căutările scafandrilor s-au încheiat, fără ca cei doi minori să fie găsiți.
„Misiunea va continua cu ajutorul unei bărci cu motor și a accesoriilor specifice”, a spus Alin Băsășteanu.
Știrea inițială: Pompieri de la Vișina și Caracal, împreună cu scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, erau în jurul orei 19:20, într-o misiune contracronometru. Doi copii de 12 și 13 ani s-ar fi înecat în râul Olt, în zona comunei Giuvărăști, salvatorii fiind solicitați să intervină la fața locului.
„Echipaje din cadrul Gărzii Vișina și Detașamentului Caracal, împreună cu echipa de scafandri a ISU Olt, acționează în comuna Giuvărăști, pentru căutarea a doi minori, de 12, respectiv 13 ani, posibil înecați în râul Olt. Misiunea este în desfășurare. Căutările se efectuează cu sprijinul unui scafandru din cadrul ISU Dolj”, a transmis Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, în primele minute ale intervenției.
Revenim cu amănunte.