- Advertisement -
Un adolescent de 17 ani, din Drăghiceni, dar și un bărbat de 52 de ani, din comuna Iancu Jianu, s-au ales cu dosar penale după ce acum două zile au comis diverse infracțiuni rutiere în trafic. Primul dintre ei nu avea permis, iar mopedul pe care îl conducea era neînmatriculat, iar celălalt era băut bine la volanul unui autoturism.
Polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală 2 Osica de Sus sunt cei care pe 16 iulie 2023, în jurul orei 22:30, au oprit pentru control, pe Drumul Județean 641, în apropierea comunei Cezieni, mopedul condus de minorul de 17 ani, din comuna Drăghiceni.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar mopedul era neînmatriculat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a declarat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În aceeași zi, dar în jurul orei 11:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Balș au oprit pentru control, pe strada Narciselor din comuna Iancu Jianu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitate.
Conducătorul auto emana halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,69 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Balș în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursă foto principală: monitoruldevaslui.ro
- Advertisement -