2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

AJOFM Olt: Peste 5 la sută, rata șomajului înregistrat în județ, la sfârșit de iunie

- Advertisement -

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță că, la sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele instituției, erau înregistrați nu mai puțin de 7.004 șomeri, din care 3.247 femei, rata șomajului fiind de 5,41%. Comparativ cu luna mai, când rata șomajului a fost de 5,47 la sută, în această lună indicatorul privind numărul șomerilor a înregistrat o scădere de 0,06 puncte procentuale. Cei mai mulți olteni fără un job au peste 55 de ani – 1.549, iar cei mai puțini au între 25 și 29 de ani.

Din totalul de 7.004 șomeri aflați în evidențele AJOFM Olt, 730 erau, luna trecută, beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.274 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 5.828 dintre persoane din județ fără un loc de muncă provin din mediul rural și 1.176 sunt din mediul urban.

Concret, structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: sub 25 de ani – 879, între 25 și 29 de ani – 717, între 30 și 39 de ani – 86, între 40 și 49 de ani – 1.485, între 50 și 55 de ani – 1.513 și peste 55 de ani – 1.549.

Cei mai mulți olteni care nu au un job rămân tot cei care au doar studii gimnaziale.

„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt – 40,07%, apoi șomerii cu nivel de instruire primar și fără studii – 20,89 la sută. Aceștia sunt urmați de cei care au absolvit învățământul liceal – 19,83%, iar 16,93% sunt cei cu nivel de instruire profesional. Șomerii cu nivel de studii postliceale reprezintă 0,83 la sută, iar cei cu studii superioare au o pondere de 1,44%”, a transmis Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.759 persoane foarte greu ocupabile, 3.278 greu ocupabile, 1.808 mediu ocupabile, iar 159 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți